Momentul în care e lovită și răsturnată o mașină de poliție aflată în misiune, în București. O polițistă a fost rănită – VIDEO
This browser does not support the video element.
Un accident grav a avut loc în București, în zona Titan, în care a fost implicată o autospecială de poliție aflată în misiune și un alt vehicul.
Potrivit Brigăzii Rutiere, autospeciala de poliție, care circula cu semnalele luminoase și acustice activate, a fost lovită lateral în intersecție și s-a răsturnat.
Accidentul a fost surprins de camera de bord a unui șofer care circula din direcția opusă, iar înregistrarea arată momentul impactului și încercările polițistului de a evita coliziunea.
În urma accidentului, o polițistă care se afla pe locul din dreapta față a mașinii a fost ușor rănită și transportată la Spitalul Floreasca pentru îngrijiri medicale.
„Este vorba despre două autovehicule implicate, o autospecială de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, aflată în misiune, cu semnalele optice şi acustice în funcţiune şi un alt autoturism. Până la acest moment, în urma accidentului rutier, poliţista aflată în autospeciala de poliţie (pe locul din dreapta faţă) a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a precizat Brigada Rutieră, potrivit Libertatea.
Ceilalți ocupanți ai autospecialei nu au suferit răni grave. Brigada Rutieră a confirmat că ambii șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului și pentru a preveni astfel de incidente în viitor.