Prima pagină » Actualitate » Moneda euro, în cădere liberă pentru prima dată din 2002. Valorează sub un dolar american

Moneda euro, în cădere liberă pentru prima dată din 2002. Valorează sub un dolar american

Moneda euro, în cădere liberă pentru prima dată din 2002. Valorează sub un dolar american

Moneda euro a coborât miercuri, pentru scurt timp, sub pragul simbolic de un dolar, o situaţie fără precedent după luna decembrie 2002, afectată de politica Fed de majorare agresivă a dobânzilor şi îngrijorările cu privire la riscul de recesiune în zona euro.

La scurt timp după publicarea unor date statistice care arată o creştere accelerată a inflaţiei în SUA în luna iunie, ceea ce deschidea calea unei politici monetare şi mai restrictive din partea Rezervei Federale americane, moneda euro se tranzacţiona pentru 0,9998 de dolari în jurul orei 12.45 GMT, o premieră de la introducerea sa în circulaţie.

„Raţionalizarea gazelor naturale, aşteptata recesiune, sunt toate motive solide pentru a fi pesimist cu privire la euro”, este de părere Stuart Cole, economist la Equiti Capital în Londra. Potrivit economistului, aceşti factori vor îngreuna sarcina Băncii Centrale Europene de a majora costului creditului, ceea ce va adânci şi mai mult diferenţele de dobândă dintre SUA şi Europa.

De la introducerea sa în circulaţie în 1999, moneda euro a petrecut foarte puţin timp sub nivelul de paritate cu dolarul. Ultima dată când a fost în această situaţie a fost între 1999 şi 2002, când a coborât până la un minim istoric de 0,82 dolari în luna octombrie 2000.

Chiar dacă are o istorie relativ scurtă de două decenii, monedă euro este a doua cea mai căutată valută pe pieţele mondiale de schimb valutar, iar tranzacţiile zilnice euro/dolar sunt cele mai mari de pe piaţa valutară globală care are o valoare de 6.600 de miliarde de dolari pe zi.

Efectele slăbirii monedei euro

Deprecierea euro, care a pierdut 12% din valoare de la începutul anului, este o nouă bătaie de cap pentru BCE. Un euro mai slab face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce pe cale de consecinţă alimentează şi mai mult inflaţia. Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie. Pe de altă parte, încercarea de a susţine cursul de schimb al euro cu dobânzi mai mari ar putea agrava riscurile de recesiune.

Economiştii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să înceapă să majoreze dobânda de referinţă la reuniunea din 21 iulie, aceasta fiind prima majorare a costului creditului în zona euro decisă în ultimii 11 ani. În schimb, începând din luna martie şi până în prezent, Banca centrală a SUA a majorat costul creditului cu 150 de puncte de bază şi ar urma să adopte o nouă majorare de 75 de puncte de bază la reuniunea de la finele acestei luni.

Războiul din Ucraina împinge euro în jos

Temerile că Rusia ar putea restricționa aprovizionarea Europei cu energie au crescut șansele de recesiune în zona euro.

Banca Centrală Europeană a rămas în urma altor bănci centrale în ceea ce privește creșterea ratelor, ceea ce a slăbit și mai mult euro.

Monedele tind să crească atunci când banca centrală respectivă majorează ratele dobânzilor, deoarece investitorii internaționali urmăresc un randament mai mare pentru deținerea de active cotate în moneda respectivă, potrivit BBC.

De asemenea, dolarul a fost puternic în ultimele luni, stimulat de creșterea ratelor dobânzilor de către banca centrală a SUA și de investitorii care au căutat un refugiu sigur, reprezentat de activele în dolari, în perioade de turbulențe la nivel mondial.

Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând din mai 2021 face parte din echipa ... vezi toate articolele

Citește și