Monica Odagiu este susținută de familie, duminică seară, în timpul audierilor de după accidentul auto în care a fost implicată. Mama sa, Camelia, a mers la Brigada Rutieră a Capitalei, din strada Logofătul Udriște.
Actrița a fost implicată, duminică, într-un grav accident rutier produs în apropiere de Ateneul Român. Aflată la volanul unui autoturism marca Mercedes, ea a lovit mortal un bărbat în vârstă de 33 de ani. Ea susține că victima „s-a aruncat în fața mașinii”.
Din primele informații, victima lucra în zonă și ar fi încercat să traverseze printr-un loc nepermis. Echipajul medical de pe ambulanța sosită la fața locului a acordat imediat primul ajutor victimei, dar manevrele de resuscitare nu au avut succes.
„La data de 9 aprilie, în jurul orei 16:15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Știrbei Vodă. Din primele informații, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str. Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul stației STB Luterană, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani. În urma accidentului de circulație s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare”, au mai transmis reprezentanții Poliției Rutiere.
În acest caz, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație.
A fost deschis un dosar penal in rem, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, acesta aflându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.