„Moș Crăciun pentru Toți”. Fundația GÂNDUL MEDIA NETWORK, campanie umanitară: „O formă de manifestare a iubirii”
Solidaritatea cu cei aflați într-o perioadă mai dificilă a vieții este esențială, iar în perioada Crăciunului ar trebui să curgă pe obraji doar lacrimi de bucurie, nu de tristețe. Dacă lăsăm sufletele să se deschidă în fața celor care se află în dificultate, vom reuși nu numai să ne înfrumusețăm propriile suflete, dar ne vom transforma și în mesagerii iubirii pentru aproapele nostru.
Fundația GÂNDUL MEDIA NETWORK – împreună cu Asociația Medici pentru România – a reușit, și în acest an, să aducă speranța în multe familii pentru care grijile de zi cu zi se multiplică dureros.
Punctul central al acestei campanii umanitare este dragostea pentru oameni și dorința fierbinte de a arăta – cu atât mai mult în apropierea Sărbătorii Crăciunului – că ajutorul oferit celor aflați într-o perioadă dificilă reprezintă cel mai frumos și nobil demers.
- Împreună cu Asociația Medici pentru România, Fundația Gândul Media Network a reușit, și în acest an, să aducă bucurie în casele unor familii devaforizate, cu atât mai mult cu cât, în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, nașterea Mântuitorului Iisus înnobilează Crăciunul.
- Fundația GÂNDUL MEDIA NETWORK s-a apropiat, astfel, nu numai sufletește de oamenii greu încercați de fiecare zi, iar aceștia pot întâmpina cu bucurie și speranță zilele care urmează și noul an.
Campania umanitară lansată de Fundația GÂNDUL MEDIA NETWORK – „Moș Crăciun pentru Toți” –, împreună cu Asociația Medici pentru România, confirmă, cu asupra de măsură, că solidaritatea rămâne cea mai puternică „armă” împotriva tuturor greutăților vieții.
„Moș Crăciun pentru toți” – emoție, iubire, bucurie și speranță
Campania umanitară „Moș Crăciun pentru Toți” este, în esență, exemplul de suflet care demonstrează că iubirea pentru oamenii aflați în dificultate nu este doar o sintagmă lipsită de acoperire. Gândul bun, îmbrățișarea și un cadou din partea lui Mioș Crăciun înseamnă adevărata bogăție, una a sufletului curat.
Nu numai copiii s-au bucurat din tot sufletul de cadourile primite, ci și părinții care au putut, astfel, să zâmbească și să aștepte noul an cu speranță în gînduri. .
Caravana Fundației GÂNDUL MEDIA NETWORK a ajuns, cu nerăbdare, la oamenii din mai multe locuri, printre acestea numărându-se Clinceni, Maia, Adâncata, Cocorăști, Săbăreni, Snagov dar și alte localități din județele Argeș și Prahova.
Toate famiiliile care au primit vizita lui Moș Crăciun în această campanie umanitară a Fundației GÂNDUL MEDIA NETWORK – desfășurată împreună cu Asociația Medici pentru România -, se vor bucura, așa cum merită, la acest sfârșit de an.
„Sărbătoarea Crăciunului înseamnă iubire, înseamnă grijă pentru aproapele tău”
Adrian Artene, directorul editorial al grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, a declarat, și în acest an – cel de-al cincelea în care Gândul aduce bucurie și speranță în viețile unor oameni aflați într-o perioadă mai dificilă -, că familiile aflate în dificultate trebuie să se bucure, la rândul lor, de sfârșitul de an, și să vadă că alți oameni nu rămân indiferenți.
„Ne-am alăturat lui Moș Crăciun pentru a le arăta familiilor aflate în dificultate că nu sunt singure. «Moș Crăciun pentru Toți» este o campanie-simbol care redă încrederea că iubirea și bunătatea nu au rămas doar vorbe goale.
Sărbătoarea Crăciunului înseamnă iubire, înseamnă grijă pentru aproapele tău, iar această campanie umanitară se transformă, iată, într-o formă de manifestare a iubirii”, a mai spus Adrian Artene, directorul editorial al Grupului de presă Gândul Media Network.