Moscova se declară ”îngrijorată”: ”Serviciile de informații americane sunt active pe teritoriul Rusiei”

Moscova se declară ”îngrijorată”: ”Serviciile de informații americane sunt active pe teritoriul Rusiei”
Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului | Foto - Profimedia Images
Publicat: 29/07/2021, 17:01
Actualizat: 29/07/2021, 18:07

Marți, președintele american Joe Biden – într-un discurs pe care l-a susținut la Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații (ODNI) – a declarat că Vladimir Putin este ”periculos”, iar reacția Federației Ruse nu s-a lăsat mult timp așteptată. Replica a venit prin intermediul lui Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Afirmația președintelui american a fost completată și de o scurtă caracterizare a lui Vladimir Putin: ”Are o problemă reală, este la conducerea unei economii care are arme nucleare şi puţuri cu petrol şi nimic altceva. Aceasta îl face şi mai periculos, în opinia mea”, a transmis Joe Biden.

Suplimentar, liderul de la Casa Albă a avertizat că atacurile cibernetice din ce în ce mai dese și mai periculoase (declanșate de hackeri ruși și chinezi, a specificat Joe Biden) asupra unor companii americane ar putea duce, în viitor, chiar la declanșarea unui ”război adevărat”.

Toți cei care mizau pe o replică rapidă din partea Rusiei au primit confirmarea în mai puțin de 24 de ore, semn că ”pasele verbale” continuă la cel mai înalt nivel.

Miercuri, potrivit agenției TASS, Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că există o reală îngrijorare indusă de prezența serviciilor de informații americane pe teritoriul Rusiei, dar fără a oferi vreun detaliu suplimentar despre astfel de activități.

”Serviciile de informații ale Statelor Unite sunt active pe teritoriul nostru și acest lucru, bineînțeles, este un motiv de îngrijorare. Acest lucru a fost evident de mult timp și este în curs, a declarat Dmitry Peskov.

Dmitry Peskov: ”Nu e corect să afirmi că sunt superioare”

Președintele american Joe Biden a mai declarat că serviciile secrete americane sunt superioare celor din Federația Rusă, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a ales un răspuns politically correct, la o primă vedere, dar a insistat și asupra ideii că rușii au multe motive pentru a se mândri cu ”serviciile ruse și spionajul rus”.

Totodată, purtătorul de cuvânt a conchis că afirmația lui Joe Biden, în ultimă instanță, nu ar fi ”corectă”, termenul ”superioare” – comparând serviciile secrete americane cu cele din Federația Rusă – fiind exagerat.

”Desigur, serviciile de informații ale Statelor Unite ale Americii sunt foarte puternice. Dar în ciuda acestui fapt nu e corect să afirmi că sunt superioare, însă ar fi fost ciudat ca președintele american să spună altceva. Credeți-mă, avem multe motive să ne mândrim cu serviciile ruse și contraspionajul rus. Nu se poate spune cine este mai puternic și cine este mai slab”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit aceleiași surse.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar