MOST WANTED | Alex Stoica, liderul unei rețele de interlopi din SUA și fiul autorului „jafului secolului”, a fost prins în Italia

Publicat: 30 04. 2024, 12:44
Actualizat: 30 04. 2024, 14:04

This browser does not support the video element.

Alexandru Daniel Stoica, dat în urmărire națională și internațională pentru infracțiuni economice, a fost localizat și prins în urma cooperării dintre Poliția Română și colegii italieni.

În urma schimbului de informații dintre polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei și DIICOT-Structura Centrală, cu sprijinul Biroului Atașaților de Interne din cadrul Ambasadei Italiei la București, în noaptea de luni spre marți a fost depistat, în Italia, de Squadra Mobile Milano din cadrul Poliției de Stat din Italia, un bărbat, de 34 de ani, din București, urmărit internațional din categoria MOST WANTED, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, a anunțat Poliția Română.

Potrivit sursei citate, pe teritoriul Italiei, se desfășoară în continuare activitățile specifice, în vederea predării bărbatului, către România.

Traseul dosarului

Pe numele interlopului, Tribunalul București a emis de acum aproape trei ani, pe 31 mai 2021, un mandat de arestare preventivă, pe o perioada de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. Dosar fusese instrumentat de către DIICOT-Structura Centrală.

La începutul acelei luni, procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Combatere a Crimei Organizate au descins la opt adrese din București și Ilfov care îi aparțineau bărbatului acuzat de autoritățile din SUA că ar fi făcut parte dintr-o grupare internațională specializată în clonarea cardurilor bancare și ar fi furat, din conturile unor cetățeni americani, sute de mii de dolari.  Gruparea acționa la Miami Beach, iar membrii bandei reușeau să retragă, de pe cardurile victimelor, în jur de 30.000 de dolari pe zi. O parte din acești bani a ajuns în România, unde au fost achiziționate mașini de lux în valoare de aproape 850.000 de euro. Anchetatorii au ridicat atunci, pentru audieri, 15 persoane, însă bărbatul pus sub acuzare de americani era de negăsit.

Potrivit surselor judiciare, Alexandru Stoica este fiul lui Marian Stoica, alias Dacian „Ursaru”, recunoscut drept unul dintre liderii interlopi importanți din Capitală. Dacian senior a fost acuzat că, în anul 2011, ar fi fost „creierul” unei tâlhării catalogate de presă drept „jaful secolului”. A fost vorba despre un atac care a vizat un transport se bijuterii în valoare de aproximativ 650.000 de euro.

De amintit că anul trecut, ca urmare a solicitării din iulie 2023 a  procurorilor DIICOT – Structura Centrală, Tribunalul București a admis propunerea de valorificare anticipată, de către Agenția Națională de Administrarea a Bunurilor Indisponibilizate a mai multor bunuri mobile, respectiv patru autoturisme de lux, deținute de inculpatul care se sustrăgea urmăririi penale.