Motivul incredibil pentru care Ion Ţiriac a fost dat afară din LICEU. „Prost nu eram” / Adevărul a ieșit la iveală după 70 de ani

Publicat: 10 09. 2024, 10:38
Motivul incredibil pentru care Ion Ţiriac a fost dat afară din liceu

Ajuns la respectabila vârstă de 85 de ani, Ion Țiriac povestește cu drag despre perioada adolescenței sale. Invitat în podcastul „Prietenii lui Ovidiu”, moderat de cunoscutul jurnalist sportiv Ovidiu Ioanițoaia, Țiriac a dezvăluit motivul incredibil pentru care a fost dat afară din liceu, pe când avea doar 15 ani.

Vorbind despre acea perioadă, omul de afaceri și-a amintit că tatăl actualului primar din Brașov, Alain Coliban, era directorul liceului unde a învățat.

Țiriac: „Taică-su mi-a fost profesor, înainte să mă dea afară din liceu”

Ion Țiriac a fost dat afară din liceu pe când avea 15 ani și era elev în clasa a IX-a la Liceul „Andrei Şaguna”, din Brașov.

Decizia i-a aparținut chiar directorului instituției de învățământ, nimeni altul decât tatăl actualului primar de Brașov, Alain Coliban.

Motivul pentru care Țiriac a fost exmatriculat este unul absolut incredibil și are legătură cu ce făcea adolescentul pe atunci.

„Primarul de la Brașov… Taică-su mi-a fost profesor la «Șaguna», înainte să mă dea afară din liceu. În clasa a noua m-au dat afară din liceu. Păi, făceam numai sport! Prost nu eram. Din punct de vedere academic, n-avea cum să mă dea. Dar, în sfârșit…” – Ion Țiriac

Într-un final, grație prieteniei pe care familia sa o avea cu Ioan Gheorghe Maurer, fost prim-ministru al țării în acea perioadă, Ion Țiriac a fost reprimit la școală.

Cu ani în urmă, povestind despre perioada aceea, fostul mare tenismen a relatat cum a terminat clasa a IX-a și clasa a X-a într-un interval de doar patru luni.

„Pot să-mi exprim încă o dată public recunoștința în fața familiei Maurer. Cum la o vârstă foarte fragedă am început să joc tenis cu dumnealui, știa situația mea. Maurer dăduse ordin să-mi ia paşaportul până nu termin liceul. Ei, în patru luni de zile am terminat și a IX-a şi a X-a şi Bacalaureatul!”, și-a amintit Ion Țiriac.

În 1964, Țiriac și-a luat licența la Institutul de Cultură Fizică, din București, iar ani mai târziu a fost decorat și cu titlul de Maestru Emerit al Sportului.

CITEȘTE ȘI:

Ion Ţiriac trage un SEMNAL de alarmă: „Mă stupefiază dopingul legal”. Comparația Halep – Sinner

Ion Țiriac și-a anunțat candidatura la ALEGERILE prezidențiale. Nu va candida la scrutinul din acest an, dar vrea să le demonstreze românilor ce poate