Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Muceniţă Filofteia, cea care este cunoscută drept ocrotitoarea copiilor și a femeilor care vor să se căsătorească. Sărbătoarea este trecută cu cruce neagră în calendarul ortodox.
Filofteia (iubitoarea de Dumnezeu) s-a născut în oraşul Târnovo. Încă de mică, Sfânta Filofteia mergea des la biserică, iubea slujbele şi cuvintele Sfintei Scripturi, posturile şi rugăciunea. Cea mai mare virtute a sa era însă milostenia. Era atât de milostivă, încât îşi dăruia hainele săracilor, iar din hrana pe care o ducea tatălui său la câmp, o bună parte o dădea nevoiaşilor, care se adunau în jurul ei.
Rămasă de mică orfană de mamă, Sfânta Filofteia a avut mamă vitregă. Şi mama vitregă chinuind-o cu diferite munci îi făcea tot felul de necazuri şi de schingiuiri. (Vieţile Sfinţilor).
Sfânta Filofteia a plecat la ceruri la vârsta de 12 ani, în urma unei lovituri pe care a primit-o de la tatăl său. Acesta se afla în câmp la arat şi a lovit-o cu o bardă atunci când a văzut-o pe fiica sa cum împărţea săracilor din mâncare pe care trebuia să i-o aducă lui.
Tradiţia consemnează faptul că Sfânta Filofteia nu a putut fi adusă în cetatea Târnovei datorită faptului că trupul său care strălucea cu o mare lumină s-a făcut atât de greu încât nu a putut fi ridicat de pe loc cu nici un chip. Episcopul locului, înţelegând că voia muceniţei era alta decât de a merge în Târnovo, a început a rosti la căpătâiul ei nume de cetăţi, mănăstiri şi biserici. Doar atunci când a fost pomenit numele Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, trupul ei a putut fi mutat din loc.
În timpul domnului Radu cel Mare (1495-1508), moaştele sale au fost aduse în Ţara Românească şi aşezate la Curtea de Argeş, în Biserica Domnească, iar mai târziu, când Neagoe Basarab a construit Mănăstirea Curtea de Argeş (1517), trupul sfintei a fost mutat acolo, loc în care se află şi astăzi. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”).
Conform tradiției, de Sfânta Filofteia nu este bine să se muncească. Femeile nu au voie să spele, să calce sau să coasă, iar bărbații nu au voie să meșterească.
Tot în această zi este bine să se dea de pomană mâncare, copiilor săraci. Tradiția spune că femeile care vor face acest lucru vor fi protejate de rele și de boli grave.
De asemenea, se spune că de Sfânta Filofteia nu e bine să foloseşti cuţitul sau orice alt obiect ascuţit din casă. Nici pâinea nu e bine să fie tăiată cu cuţitul, ci se rupe cu mâna, căci altfel cei care vor face asta vor avea ghinion anul ce urmează.
”Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filofteia, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți.
Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul.
Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.
Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind.
Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele.
Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filofteia.
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău.
Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”.