MOTIVUL pentru care Gică Hagi a plecat mai devreme de la petrecerea de logodnă a fiului său, Ianis. Evenimentul, organizat într-un cadru restrâns
Ianis Hagi (24 de ani) a organizat, luni, petrecerea pentru logodna sa cu Elena Tănase (tot 24 de ani), iar de la evenimentul special, organizat la Constanța, într-un cadru restrâns, nu putea să lipsească celebrul său tată, Gică Hagi. Doar că acesta a părăsit petrecerea, în jurul orei 19.00.
Seniorul, care este antrenorul echipei de fotbal Farul Constanța, avea programat un antrenament, în această seară, la ora 20:00, astfel că și-a arătat, încă o dată, seriozitatea, atunci când vine vorba de planul profesional, potrivit Orange Sport.
În clasamentul Superligii, Farul Constanţa este pe locul al cincilea, cu 18 puncte, iar în etapa următoare întâlneşte Universitatea Cluj, acasă, sâmbătă, de la 21:45.
La o zi după ce a înscris un gol în meciul cu Andorra, scor 4-0, în preliminariile EURO 2024, Ianis Hagi (24 de ani) s-a distrat la petrecerea sa de logodnă alături de Elena Tănase (tot 24 de ani).
Jucătorul echipei naţionale a României (legitimat în Spania, la Deportivo Alaves) a dansat pe muzică machedonească și s-a relaxat, alături de viitoarea sa soție și invitații lor.
În această vară, Ianis şi-a cerut iubita în căsătorie, la Paris, cei doi formând un cuplu de câţiva ani. Și Elena este originară din Constanţa şi provine tot dintr-o familie, înstărită, de aromâni, potrivit sursei citate.
România s-a distrat cu Andorra, în fața a 20.000 de copii în tribune
România a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-0 (3-0), selecţionata Andorrei, într-un meci din grupa I de calificare la Campionatul European din 2024. Tricolorii ocupă primul loc în grupă, cu 16 puncte, cu unul mai mult decât Elveţia.
Golurile au fost marcate de Nicolae Stanciu (23), Ianis Hagi (28), Răzvan Marin (44 – penalty) şi Florinel Coman (50).
Echipa României a fost susţinută din tribune de peste 20.000 de copii. Federaţia Română de Fotbal (FRF) a fost sancţionată să dispute acest meci cu porţile închise, dar UEFA a permis accesul liber pentru copiii sub 14 ani.