Motivul pentru care toate cărțile de identitate emise în ultimii ani EXPIRĂ pe 3 august 2031

Publicat: 14 11. 2024, 23:30
Actualizat: 14 11. 2024, 23:33

Proiectul implementării cărții de identitate electronice înseamnă că, la nivelul întregii țări, toate cărțile de identitate simple se emit cu termen maxim de valabilitate 03.08.2031.

Românii, care și-au schimbat cartea de identitate în ultimii ani, au observat că termenul de valabilitate este același, adică 3 august 2031. Această situație face parte dintr-un proiect amplu prin care se dorește implementarea cărții de identitate electronice.

Termenul de valabilitate al cărților emise este reglementat de articolul 5, alineatul 1 din Regulamentul 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii Europene și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație.

Cum vor arăta noile cărți de identitate electronice

Noile documente ce vor fi implementate în 2031, vor avea dimensiunea unui card bancar și vor conține, desigur, datele personale. Aspectul interesant este că detalii precum locul nașterii și adresa de domiciliu nu vor mai fi la vedere, ci stocate pe cipul cărții electronice de identitate.

În județul Cluj, cetățenii au văzut ce înseamnă să dețină o carte de identitate electronică, în cadrul unui proiect pilot, din 2021.

Românii vor avea opțiunea de a solicita și cărți de identitate electronice fără cip, însă acesta documente vor putea fi utilizate doar pe teritoriul României.

FOTO: Pexels