Motivul uluitor pentru care instanța nu dă dreptate victimelor Revoluției de la Timișoara: ”Nicolae Ceaușescu nu a acționat în numele Statului Român”

Revoluționarii de la Timișoara au dat în judecată Statul Român, solicitând despăgubiri de ordinul a sute de mii de euro pentru traumele suferite în urma represiunii brutale a mișcărilor de protest declanșate pe data de 16 decembrie 1989. Nu mai puțin de 150 de procese au fost deschise, în ultima perioadă, împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, dar magistrații au respins cererile de chemare în judecată a instituției care ar putea plăti despăgubiri, invocând un motiv uluitor.

• Represiunea armată exercitată în intervalul 16 – 22 decembrie 1989 a fost ordonată de Nicolae Ceaușescu – ”comandant suprem al forțelor armate”.
• Sute de persoane, rănite în timpul Revoluției de la Timișoara, s-au constituit în părți civile după 30 de ani.
• Despăgubirile solicitate, pentru fiecare caz în parte, ajung și la 500.000 de euro.
• Poveștile de viață impresionante a trei timișoreni care au primit titlul de ”Luptător Rănit pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”.
• Cum argumentează magistrații Tribunalului Timișoara respingerea cererilor de chemare în judecată.

Manifestația împotriva lui Nicolae Ceaușescu a degenerat în lupte de stradă violente

Pe data de 16 decembrie 1989, în Timișoara au izbucnit protestele împotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, iar acestea vor continua, luând amploare, în București și alte orașe mari ale României. Demonstrațiile au avut un caracter de masă, au degenerat în lupte de stradă cu forțele de ordine, iar numărul victimelor a crescut de la o zi la alta.

Agățându-se cu disperare de putere, dictatorul Nicolae Ceaușescu acuză intervenția unor ”agenturi străine”, i-a numit pe protestatari ”huligani” coordonați de ”agenturi” pentru a destabiliza România și – din poziția de Comandat Suprem al Armatei – a declarat, pe 20 decembrie 1989, după revenirea din Iran, stare de necesitate în județul Timiș. Ulterior, pe 22 decembrie, va fi declarată starea de necesitate pe întreg teritoriul României.

Intervenția brutală a forțelor de represiune, coordonată de la cel mai înalt nivel al Partidului Comunist, a avut ca rezultat decesul unui număr mare de manifestanți, vătămări fizice și psihice, dar și distrugerea de bunuri.

În România, spre deosebire de alte regimuri comuniste care s-au prăbușit, precum un castel de joc, în acea perioadă, trecerea de la dictatură la democrație a fost însângerată, iar ulterior au apărut semne de întrebare referitoare la modul în care au acționat Armata și Ministerul de Interne – Departamentul Securității Statului (DSS) în acele zile, astfel că s-a pus problema deschiderii unei anchete care să analizeze, punctual, faptele petrecute în timpul Revoluției Române din 1989.

”Coordonarea represiunii a fost făcută de președintele Nicolae Ceaușescu, comandat suprem al forțelor armate”

S-a urmărit, prin ”Dosarul Revoluției”, stabilirea vinovăției ”actorilor principali” din scenariul controversat al acelor zile, dar și tragerea la răspundere penală a acestora, acolo unde cercetările efectuate au stabilit vinovăția.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare a procedat la deschiderea dosarului penal nr. 11/P/2014, efectuând cercetări cu privire la starea de fapt existentă în intervalul de timp 16 decembrie 1989 – 31 decembrie 1989, pe întreg teritoriul României.

În cuprinsul rechizitoriului, cu privire la perioada 16 decembrie 1989 – 22 decembrie 1989, s-a stabilit că ”represiunea armată exercitată în intervalul 16 – 22 decembrie 1989 împotriva maselor de revoluționari a fost exercitată de toate structurile militare ale României (MI-DSS, MApN)”, iar ”coordonarea represiunii a fost făcută de președintele Nicolae Ceaușescu (comandat suprem al forțelor armate). (…) Vinovăția fostului șef al statului este fără echivoc demonstrată de probatoriul administrat. Acesta, în calitate comandant suprem al forțelor armate, a coordonat în mod direct represiunea existentă până la data de 22 decembrie 1989”.

Paraschiva Vințan, împușcată pe 17 decembrie `89, s-a îmbolnăvit grav și a încercat să se sinucidă

În decursul anilor, un însemnat număr de persoane au solicitat constituirea ca părți civile, reclamând fapte ale căror consecințe – decesul, rănirea, vătămări grave fizice sau psihice, lipsiri de libertate – au survenit, în timpul Revoluției, anterior datei de 22 decembrie, solicitând Statului Român despăgubiri.

GÂNDUL prezintă, în exclusivitate, informații despre trei dintre aceste procese, acțiunile în instanță fiind declanșate chiar în luna martie a acestui an, iar sumele solicitate drept despăgubire sunt de ordinul a sute de mii de euro în fiecare caz.

Paraschiva Vințan avea 17 ani în 1989 și locuia în Timișoara.

Starea de nemulțumire generalizată din cauza regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu a dus la proteste de stradă al căror punct de plecare l-a constituit locuința pastorului Laszlo Tokes. Acesta, printr-o decizie a autorităților, trebuie evacuat din locuința parohială, iar timișorenii s-au adunat, încă din seara de 15 decembrie 1989, pentru a-l susține. Ulterior, mișcarea de protest a luat amploare, din ce în ce mai mulți timișoreni ieșind în stradă, a doua zi, și cerând ca Nicolae Ceaușescu să fie îndepărtat de la conducere.

În seara zilei de 17 decembrie, Paraschiva Vințan – care deține titlul de ”Luptător Rănit pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, potrivit Legii 341/2004 – se afla în mijlocul manifestanților, iar forțele de ordine au deschis focul asupra acestora.

”În momentul în care au realizat că demonstrația urma să se transforme într-o baie de sânge au dorit să plece acasă, însă un cordon de soldați nu le-a mai permis acest lucru. Decise fiind să meargă acasă, au încercat să plece însă în acel moment a fost deschis focul, iar reclamanta a fost rănită cu armă cu glonț în gamba dreaptă, fiind dusă la Spitalul de copii după care a fost transferată la Spitalul Județean. La Spitalul Județean soseau tot mai mulți răniți și morți, iar o asistentă a sfătuit-o să plece acasă dacă a primit primul ajutor pentru că era periculos să rămână în spital peste noapte”, se arată în motivarea instanței de judecată.

Acest episod din viața Paraschivei Vințan a declanșat, de altfel, o boală psihiatrică gravă care a urmărit-o de atunci, fiind internată de mai multe ori în unități de Neurologie si Psihiatrie. Tot ca urmare a acestei boli a pierdut 1 an de școală pentru că îi era frică să mai iasă din casă, a încercat de două ori să se sinucidă, a plecat din Timișoara și s-a stabilit într-un alt oraș.

Evenimente din 17 decembrie 1989 au avut un impact zguduitor pentru Paraschiva, iar boala dobândită nu a fost una superficială, ci una definitorie pentru întreg restul vieții.

În cererea de chemare în judecată pe care a făcut-o pe data de 25 martie 2021, Paraschiva Vințan a solicitat instanței să oblige statul român (prin Ministerul Finanțelor) la ”plata sumei de 500.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, inclusiv dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului si până la achitarea efectivă, cu titlu de daune morale”.

Rovin Vîț: ”A fost încadrat la gradul grav și permanent de invaliditate”

Pe data de 12 martie 2021, Rovin Vîț, împușcat în zilele Revoluției – i-a fost acordat și lui titlul de ”Luptător Rănit pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, potrivit Legii 341/2004 – a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând instanței să dispună plata unor despăgubiri în valoare de 500.000 de euro, ”echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, inclusiv dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă, cu titlu de daune morale, precum și la plata de daune materiale”.

În seara zilei de 17 decembrie 1989, Rovin Vîț – care participa la demonstrațiile din stradă de la Timișoara – a fost împușcat în mâna dreaptă și în coapsa stângă, atunci când forțele armate au deschis focul asupra manifestanților. După împușcare,  acesta a fost internat în spital, prima perioadă fiind de 120 de zile de spitalizare. Au urmat și alte internări, cu tratamentul aferent, o situație fără precedent în viața acestuia.

”Suferințele fizice și psihice au fost extrem de apăsătoare, fiind coroborate și cu înrăutățirea relațiilor de familie ale reclamantului, acestea din urmă devenind foarte greu de păstrat la normalitatea existentă anterior împușcării. Ca urmare a împușcăturii, reclamantul nu și-a mai putut folosi nici mâna dreaptă și nici piciorul stâng, fiind încadrat în grad de handicap permanent și deci incapabil de a presta o activitate remunerată. Din acest motiv, consecințele au existat inclusiv în plan financiar”, se precizează în motivarea instanței de judecată.

Au trecut 31 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, iar Rovin Vîț – ca urmare a împușcării – ”nu a mai fost capabil să muncească în vederea asigurării bugetului necesar întreținerii personale, (n.red. – fiind) nevoit să se pensioneze, din cauza stării de sănătate. A fost încadrat la gradul grav și permanent de invaliditate, un motiv constant de îngrijorare și stres, care, a dus la rândul lui mai multe afecțiuni”, se mai arată în motivarea instanței.

Rodica Șerban: ”Frică obsesivă de moarte, de boală, frică de mașină, de avion…”

Tot pe data de 25 martie 2021, Rodica Șerban – soția unuia dintre manifestanții care au fost răniți timpul protestelor violente de la Timișoara, în 1989 – a cerut ca magistrații Tribunalului Timișoara să oblige Statul Român (prin Ministerul Finanțelor) la plata sumei de ”300.000 de euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, inclusiv dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă, cu titlu de daune morale”.

Soțul Rodicăi Șerban – la rândul său ”Luptător Rănit pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”, potrivit Legii 341/2004 – a ieșit în stradă, la Timișoara, pe data de 17 decembrie 1989, pentru a protesta împotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu. Soția sa își amintește că nu știe unde anume și cu cine a plecat soțul său, în acea zi, dar pe data de 18 decembrie a aflat că acesta fusese împușcat și internat la Spitalul Județean. Din cauza temerilor că protestele ar putea fi înăbușite de regimul comunist și vor exista repercusiuni asupra familiei, Rodica Șerban s-a îmbolnăvit de ”diabet pe bază nervoasă”.

Soțul său, din cauza loviturilor primite în zona capului, a făcut comoție cerebrală, iar starea sa medicală a fost critică.

”A depășit acel moment însă viața sa în continuare a fost un continuu periplu la doctori și internări prin spitale, urmate de tratament medicale, acesta dezvoltând o hemipareză, iar potrivit actelor medicale rezulta că avea în continuare probleme cerebrale. La data de 25.01.2006, soțul Rodicăi Șerban a decedat. Traumele suferite urmare a rănirii (n.red. – soțului Rodicăi Șerban) au produs consecințe majore asupra vieți familiale, care au determinat schimbări profunde și în calitatea vieții acestora. (n.red. – soțul) s-a schimbat radical după evenimentele din 17 decembrie 1989, nu a mai fost același om, nici din punct de vedere fizic, dar nici psihic. (n.red. – soția) a avut de suferit, ca urmare a schimbării totale a soțului. în lipsa evenimentelor tragice prin care a trecut, viața reclamantei ar fi fost alta, și nu o luptă continuă cu frica de moarte pe care a simțit-o și o simte în continuare. Acest sentiment se manifestă printr-o frică obsesivă, de moarte, de boală, frică de mașină, de avion”, se precizează în motivarea instanței de judecată.

Contraargumentele statului român

Statul Român (prin Ministerul Finanțelor) a formulat întâmpinări în toate cele trei cauze.

Au fost invocate, astfel:

• excepția netimbrării cererii
• excepția prescripției dreptului material la acțiune
• excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

În subsidiar, Statului Român a solicitat respingerea cererilor de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român (prin Ministerul Finanțelor), s-a precizat că – potrivit art.36 din Codul de procedură civilă – ”Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. (…) Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă)”.

Statul Român poate fi subiect de drepturi și obligații nu numai în raporturile de drept constituțional, administrativ sau fiscal, ci în raporturile private, cum sunt cele de natură civilă, din moment ce legea nu stinge. Aceasta nu înseamnă, că în mod automat, în orice raport privat, de drept civil, statul trebuie să răspundă fără o analiză riguroasă a conținutului acestui raport juridic și ca atare a naturii obligației în discuție

Extras din motivarea instanței de judecată

În motivarea s-a mai precizat că Statul Român (prin Ministerul Finanțelor) nu-și poate legitima calitatea procesuală pasivă atunci când se invocă faptul că ”alte persoane – fizice sau juridice – s-ar face vinovate de producerea unui eventual prejudiciu, în cadrul portului juridic litigios, urmând a se antrena în mod direct răspunderea civilă delictuală a persoanelor respective, în măsura în care, într-adevăr, s-ar fi produs un prejudiciu. (…) Statul Român are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care pârâtul a solicitat instanței să admită excepția invocată și să respingă acțiunea pe cale de consecință”.

Pentru victimele Revoluției din Timișoara au fost trimise în judecată mai multe persoane care au organizat și coordonat represiunea brutală a manifestanților împotriva regimului de dictatură. Prin urmare, condamnările pronunțate pentru represiunea existentă la Timișoara în intervalul 15-20 decembrie 1989 conferă întregii situații autoritate de lucru judecat.

”În cauza de față, despăgubirile privesc fapte petrecute în perioada 16 decembrie 1989 – 31 decembrie 1989, deci faptele pentru săvârșirea cărora fostul președinte Nicolae Ceaușescu poartă vina. Contrar susținerilor (n.red. – părților reclamante), Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind ținut să răspundă pentru faptele fostului președinte, în calitate de conducător suprem, fapte ce au generat moartea și rănirea gravă a persoanelor ce au avut o implicare în evenimentele din timpul Revoluției Române din 1989”, se menționează în motivarea instanței.

În toate cele trei cazuri, ”pârâtul” – Statul Român – a precizat că nu este clar cum părțile reclamante au stabilit sumele pe care le solicită drept despăgubire, respectiv 500.000 de euro, în două cazuri, și 300.000 de euro în cel de-al treilea caz, al Rodicăi Șerban.

”În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime”, se arată în motivare.

”Statul Român nu poate fi chemat în judecată în calitate de comitent pentru fapta fostului președinte, Nicolae Ceaușescu”

Analizând toate aceste informații, judecătorii de la Tribunalul Timișoara au decis – la jumătatea lunii iulie – să respingă cererile de chemare în judecată formulate de Paraschivei Vințan, Rovin Vîț și Rodica Șerban.

• Respinge excepția netimbrării cererii
• Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român (prin Ministerul Finanțelor)
• Respinge cererea de chemare în judecată

Magistrații și-au motivat decizia prin faptul că fostul dictator Nicolae Ceaușescu nu a acționat în numele statului român, acesta neavând calitatea de ”prepus” al statului și neexistând un raport de subordonare între Statul Român și dictator. Ordinele au fost date de Nicolae Ceaușescu, acesta fiind Comandantul Suprem al Armatei și șeful statului. Nu Statul Român a dat acele ordine de reprimare a mișcărilor de protest, au precizat magistrații, și nu poate purta răspunderea pentru drama prin care au trecut revoluționarii.

”Tribunalul apreciază însă că Statul Român (prin Ministerul Finanțelor Publice) nu poate fi chemat în judecată în calitate de comitent pentru fapta fostului președinte, Nicolae Ceaușescu. Nicolae Ceaușescu nu a avut calitatea de prepus al Statului Român, neacționând la instrucțiunile și ordinele statului, neexistând vreo dispoziție sau vreo însărcinare din partea statului. Nu a existat un raport de subordonare în baza căruia statul să poată da ordine și instrucțiuni lui Nicolae Ceaușescu); or, raportul de subordonare (de prepusenie) reprezintă principala condiţie specială a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său, algoritmul care stă la baza antrenării răspunderii, potrivit art. 1000 alin. 3 Cod civil 1864”, au precizat judecătorii.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată, prin apel, în termen de 30 de zile și, potrivit, informațiilor obținute de GÂNDUL, Paraschivei Vințan, Rovin Vîț și Rodica Șerban au depus contestații.