Motociclist, în stare CRITICĂ, după ce s-a izbit de un parapet de pe A4. A fost salvat de un medic aflat întâmplător la fața locului – VIDEO
This browser does not support the video element.
Un motociclist de 38 de ani a fost dus în stare critică la spital, după ce s-a izbit de un parapet de pe Autostrada A4. Norocul lui a fost că un medic aflat întâmplător la fața locului i-a acordat primul ajutor și, astfel, a fost salvat.
Motociclistul a pierdut controlul asupra direcției și a intrat direct într-un parapet.
După impact, victima a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a intrat în stop cardio-respirator, potrivit unui comunicat al Poliției Constanța.
Din fericire, spun reprezentaţii Serviciului de Ambulanţă, un medic, aflat întâmplător la locul accidentului, i-a acordat primul ajutor, iar în urma manevrelor de resuscitare bărbatul a început să respire din nou. Ulterior, echipajul SMURD a preluat pacientul în stare critică, l-a intubat și l-a transportat la spital în Constanța.
Dosar penal de vătămare corporală din culpă
„La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 12.50, polițiști din cadrul Brigăzii Autostrăzi – Biroul de Poliție Autostrada A2 București-Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Autostrada A4, s a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 38 de ani, ar fi condus un motociclu pe Autostrada A4 și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției, lovind un parapet. În urma accidentului, bărbatul a fost rănit, fiind transportat la spital”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
În cauză s-a întocmit dosar penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, scrie Observator.
Vă recomandăm să citiți și: