Prima pagină » Actualitate » Mugur Isărescu, despre programul privind MĂSURILE fiscale propuse de guvern: „Îl sprijinim în totalitate, nu vrem să facem acum încă un tărăboi”

Mugur Isărescu, despre programul privind MĂSURILE fiscale propuse de guvern: „Îl sprijinim în totalitate, nu vrem să facem acum încă un tărăboi”

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR / Sursa foto: Alexandra Pandrea

Banca Națională a României (BNR) sprijină măsurile fiscale propuse de Guvernul României, a precizat Mugur Isărescu în cadrul unei conferințe privind raportul trimestrial asupra inflației, august 2023. Guvernatorul BNR a punctat că decizia este una politică, dar că ţara noastră nu are nevoie în aceste momente de un alt tărăboi.

Reamintim că schimbările fiscale anunțate de Guvern – unele dintre ele bifate pentru a răspunde cerințelor din jaloanele din PNRR –  au stârnit diverse controverse, atât pe scena politică românească, cât și în spațiul public, cel mai critic fiind mediul privat.

Măsuri fiscale cu „mandatul pe masă”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu reiterează ideile „mandatului pe masă” și întoarcerii la români, transmise, luni seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu. Premierul a transmis, marți, că ar fi o greșeală să nu „luăm anumite măsuri, în acest moment”.

Un prim pas, pe care il anunță prim-ministrul, este renegocierea anumitor proiecte din PNRR, printre care și procentul de 9,4 din PIB referitor la cheltuielile cu pensiile, lăsat moștenire de „nepricepuții care au lăsat cel mai mare deficit bugetar din istorie.” Are termen limită finalul lunii august.

Mugur Isărescu: „Decizia este una politică, nu tehnică!”

„Acum sprijinim un program al guvernului de ajustare fiscală, ca să nu-i spun corecţie. Îl sprijinim în totalitate. Cum va ieşi el este atributul guvernului, el are politica fiscală şi noi vom lucra cu el. Nu vrem să facem acum încă un tărăboi, nu avem în faţă decizii tehnice.

Avem un raport la Băncii Mondiale, avem un raport al Fondului Monetar Internaţional, avem discuţiile cu Uniunea Europeană, dar decizia este una politică, nu tehnică, deci nu puteţi să mă întrebaţi pe mine care este soluţia politică foarte bună”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

În ceea ce privește proiectul de reducere a cheltuielilor, guvernatorul recunoaște că, așa cum oamenii de afaceri vor predictibilitate, să poată să privească în viitor, la fel și instituțiile statului au nevoie de acest lucru. În opinia sa, fără stabilitate politică și coeziune socială nu putem avea stabilitate financiară.

„Dacă dorim să funcționeze cum trebuie, nu trebuie să le tot răscolim în fiecare zi cu reforme. E o treabă grea. Eu am făcut o reformă în anul 2000 și știu cum e. Problema României este mult mai serioasă din punct de vedere fiscal decât se discută pe bucățele”, a spus guvernatorul BNR.

„Incertitudinile fac ca prognoza noastră de inflație să sufere”

„Crești impozitarea pe venituri, oamenii câștigă mai puțin, scade cererea agregată. S-ar putea, în funcție de cererea agregată și oferta agregată ar putea chiar să scadă prețurile dacă majorezi impozitele pe venit. (…) Am spus un lucru foarte clar: această prognoză, perspectivă a inflației este influențată de incertitudini.

Nu știm cum va fi în final programul și nici efectele acestor măsuri de plafonare a adaosului comercial. Incertitudinile fac ca prognoza noastră de inflație să sufere. Se poate și în sus și în jos”, a explicat guvernatorul BNR.

La rândul său, Marcel Ciolacu afirmă că își va pune mandatul pe masă, dacă va întâmpina rezistență si partenerii nu vor înțelege necesitatea măsurilor pe care intenționează să le ia Guvernul.

Noi avem creștere economică și vom avea creștere economică! România nu intră în recesiune, dar are un moment de depășit în ceea ce privește asumarea deficitului. Dacă nu se înțeleg aceste lucruri eu îmi pun mandatul pe masă și ne întoarcem la români, fiindcă românii au întotdeauna dreptate!
SURSĂ FOTO: Alexandra Pandrea, fotoreporter Gândul


VĂ RECOMANDĂM ȘI:

Marcel Ciolacu renegociază PNRR în funcție de priorități, nu de ce „au visat noaptea nepricepuții”. Ciolacu: Ne întoarcem la popor

Isărescu, AVERTISMENT legat de evoluția prețurilor. Guvernatorul BNR: „Problema României, mult mai serioasă din punct de vedere fiscal”

Sursa foto: Alexandra Pandrea

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?