Prima pagină » Actualitate » Municipalitatea ar putea prelua în administrare Parcul Văcărești (proiect)

Municipalitatea ar putea prelua în administrare Parcul Văcărești (proiect)

Municipalitatea ar putea prelua în administrare Parcul Văcărești (proiect)

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, ar putea fi împuternicit să depună, în numele municipalității, dosarul de candidatură pentru preluare în administrare a Parcului Natural Văcărești.

Un proiect în acest sens va fi dezbătut în ședința de vineri a CGMB, transmite Agerpres, citat de realitatea.net. În prezent, parcul se află în administrarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, instituție publică centrală aflată în subordonea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Primarul poate demara procedurile administrative

Astfel, primarul general va fi împuternicit să desfășoare procedurile administrative necesare întocmirii dosarului de candidatură care trebuie să conțină toate documentele prevăzute în metodologia de atribuire, aprobată din Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Conform referatului de aprobare, Primăria Capitalei are ca obiectiv asigurarea dreptului cetățenilor la un mediu curat și sănătos, prin conservarea resurselor şi a patrimoniului natural. În conformitate cu prevederile articolului 18 din OUG 57/2007, autorităţi ale administraţiei publice locale pot prelua în administrare ariile naturale protejate şi celelalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în reţeaua naţională de arii naturale protejate.

Arie naturală protejată de interes național

„Având în vedere interesul major al municipalităţii pentru promovarea şi dezvoltarea Parcului Natural Văcăreşti, arie naturală protejată de interes naţional instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 349/201, luând în considerare braconajul şi incindentele ce au pus în pericol starea de conservare a speciilor protejate de floră şi faună aflate în arealul ariei şi în contextul în care Parcul Natural Văcăreşti nu are nici până în prezent un plan de management şi un regulament al ariei naturale protejate aprobate conform prevederilor legale în vigoare, municipalitatea consideră ca fiind o prioritate preluarea în administrarea Municipiului Bucureşti a ariei naturale”, se arată în referat.

Parcul Natural Văcăreşti, arie naturală protejată de interes naţional instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 349/2016, se întinde pe o suprafaţă de 183 ha, fiind una dintre cele mai mari zone umede urbane din Europa, unică pe teritoriul României, relevă raportul de specialitate.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și