Mutare en passant à la Kremlin. Țările ”neprietenoase” sunt ”mai degrabă ostile”, spune Dmitri Peskov

Publicat: 10 06. 2022, 11:27
Actualizat: 10 06. 2022, 14:55
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului | Foto - Profimedia Images

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, este recunoscut – așa cum se întâmplă și în cazul Mariei Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe – pentru declarațiile pe care le face surâzând, indiferent de subiectul abordat, afișând și o expresie considerată, de multe ori, ”superioară”. 

Este evident că Peskov, din funcția pe care o deține, nu transmite informații sau puncte de vedere personale, ci respectă ”linia” trasată la Kremlin, chiar și atunci când încearcă să facă alb din negru. În ultima sa intervenție, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a strecurat o afirmație care devoalează, practic, care este părerea Moscovei despre țările inclusă pe celebra listă a ”neprietenoșilor” cu Rusia, la nivel de stat.

Peskov a fost solicitat să comenteze pe marginea izolării Rusiei, în plan mondial, după invadarea Ucrainei, afirmând că o ”țară uriașă” cum este Federația Rusă nu ar putea fi izolată niciodată. Dar nuanța pe care Peskov a dat-o în timpul acestei declarații este, totuși, îngrijorătoare.

”Nimeni nu vorbește despre izolare. Este imposibil să izolăm Rusia, în ciuda faptului că țările neprietenoase, sau mai degrabă ostile față de noi, încearcă să ne izoleze din punct de vedere economic, politic și în sfera comerțului. Nu pot și nu vor reuși, pentru că în lumea de astăzi este imposibil să izolați o țară, mai ales o țară atât de uriașă precum Rusia”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

”Toată lumea exprimă puncte de vedere diferite pe tema suveranității noastre tehnologice și economice”

Dmitri Peskov a părut oarecum iritat atunci când s-a discutat despre repercusiunile tehnologice și economice ale sancțiunilor impuse Rusiei, considerând că există puncte de vedere exprimate de ”toată lumea”.

Numai că Peskov, vorbind despre ”suveranitatatea economică și tehmnologică” a Rusiei, a conchis, aproape filosofic, că ” totul se schimbă în lume, în politică, securitate, comerț și în economie”, iar tema va constitui un punct important la Forumul Economic Internațional de la Sank Petersburg. (15-22 iunie; din 2005, Vladimir Putin a participat, în fiecare an, la acest eveniment).

”Acum toată lumea exprimă puncte de vedere diferite pe tema suveranității noastre tehnologice și economice. În general, pentru că totul se schimbă în lume, în politică, securitate, comerț și în economie, așa că toată lumea este interesată de această problemă. Aceasta este o problemă de discuție. Sunt sigur că acest subiect va fi discutat pe larg și la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg”, a conchis purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de TASS.


Citește și: