N-am făcut și nici nu vom face

Nu facem politică, am mai spus, dar trăim în țara în care e dat, parcă, să nu fim în stare să distingem binele de rău, să vedem dincolo de mocirla în care cu succes ne scufundăm șoșonii. Nu înțeleg, mi-e imposibil să înțeleg cum e posibil ca, după patru ani în care s-a și recunoscut că nu s-au îndeplinit promisiunile vechi, în care s-au rostit de nenumărate ori formule ca „n-am știut cum să facem, n-am putut, am greșit, am greșit mult, am pierdut un an căutând varianta bună, am mai pierdut un an încercând să fim siguri că n-am confundat variantele” și tot așa, noi tot la fel, într-un număr uriaș, alegem.

Da, da, mă refer la București. Mă refer la votul de aseară. Și nu pentru că aș ține cu alt candidat, pentru că am ajuns din nou să votez prin excludere, cu răul cel mai mic, ci pentru că, din ce aud în jurul meu, din ce mi s-au plâns oamenii ierni lungi, din traficul prin care mă strecor și eu ca să ajung la destinație, n-a fost nicicând mai lent drumul către malul luminos ca acum. În parcuri aflate în grija primăriei generale?

Mizerie de nedescris. Tobogane care, la capăt, unde aterizează cu mai mare viteză copiii, sunt sparte, sunt ciobite, sunt pregătite să agațe nu doar bumbacul, ci și pielea celor mici. Pe străzi? Un sistem performant de semaforizare (care, oricum, ar rezolva doar 10% din probleme, dacă ar fi implementat cum se cuvine) care ni s-a promis acum patru ani și ceva și care nici până azi nu a fost identificat, după ce – aflăm acum, în noua campanie – omul din străinătate care avea formula magică „a murit, chiar a murit!”. Și Bucureștii la fel: au murit, chiar au murit!

La sectoare, fiecare a ales cum a știut mai bine. Cu ochii închiși, în unele situații, pentru că iar nu pot să înțeleg cum la sectorul 1, considerat sectorul… bogaților, deștepților, luminaților nu se știe încă dacă nu cumva a câștigat tot doamna care „s-a împrumutat” din sacii cu voturi acum patru ani, care n-a fost în stare să pună la punct măcar curățenia pe străzi, doamna cu accent străinez pe care atâția o asociază – nedrept, oare? – cu șobolanii care au început să mișune printre gunoaie lăsate în stradă zile și zile la rând, acum câteva antimpuri.

Atât de repede uităm răul? Atât de cald ne e vara, în București, încât uităm că astă iarnă nu exista căldură în multe dintre blocuri și nici apă caldă nu aveam în țevi?

Care e marele bine pentru care fostul și viitorul primar merita această validare? Care e decizia care l-a salvat? Sau nu a avut cu cine să se lupte? Sau nu a existat un interes real pentru ca el să fie depășit de o persoană cu adevărat capabilă să deblocheze orașul-capitală din România?

Nu ne place să fim batjocoriți de Occident? Nu ne place să fim considerați mai slabi, veșnic neștiutori, mereu rapid de corupt? Și atunci de ce nu facem nimic? Votăm cu hăhăiala la nesfârșit, incapabili să înțelegem că, dacă am ridica puțin tonul, am putea să fim auziți. Nu, nu firea lucrurilor era soluția. Dar nici ni(mic)cușorul nu cred că era o variantă. Aseară, după afișarea exit-pollurilor, declara, despre primul și despre cel de-al doilea mandat: am greșit! Și vom greși în continuare!. Bun, atunci. L-ați ales, să ne vedem sănătoși la iarnă! Cu nasul rece pe sus.

Dar noi nu facem politică, uitasem.

Citește și:

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?