Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Ce este complet interzis să faci pe 8 septembrie

Publicat: 07 09. 2023, 08:09
Actualizat: 07 09. 2023, 10:49

Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Pe data de 8 septembrie, credincioșii prăznuiesc sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Ce este complet interzis să faci pe 8 septembrie

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

De asemenea, este complet interzis să aprinzi focul în casă, chiar dacă este frig, pentru că vei atrage boala şi ghinionul. Femeile nu au voie să coasă ori să spele rufe. Bărbaţii, în schimb, nu au voie decât să dea mâncare şi apă la păsările şi animalele din curte.

Nu se face treabă nici pe 9 septembrie. De altfel, pe 9 septembrie este marcată ziua părinţilor Maicii Domnului, şi anume Ioachim şi Ana.

Totodată, începând cu data de 8 septembrie nu se mai culeg plante medicinale, deoarece se consideră că nu mai au putere vindecătoare.

În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.

Ce trebuie să faci de Nașterea Maicii Domnului

Pe vremuri, de Sfânta Maria Mică, bunicile aprindeau o candelă, pentru a preamări numele Maicii Domnului, dar şi pentru a alunga spiritele rele. Totodată, se rugau pentru a rămâne însărcinate, apoi pentru a naşte un copil sănătos. De altfel, Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor. Nu uitau nici de sufletele celor morți și dădeau de pomană struguri şi prune pentru cei plecați în lumea de dincolo.

Cui spunem ”La mulți ani” pe 8 septembrie

Pe 8 septembrie,  spunem ”La mulți ani” celor aproape 2 milioane de români care poartă prenume derivate din cuvântul „Maria”. Acest prenume provine din iudaică şi înseamnă ”cea îndrăgită”, ”cea iubită”.

Citește și: Sfânta Maria sau Adormirea Maicii Domnului 2023. Sărbătoare importantă pentru români. Tradiții, superstiții și obiceiuri