Nașterea Maicii Domnului, motiv de sărbătoare. ”Într-o lume copleșită de atâtea griji și probleme, avem acest prilej de bucurie și de liniște” (INTERVIU)
This browser does not support the video element.
Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, prima sărbătoare care deschide anul bisericesc. De Sfânta Marie Mică, aproximativ două milioane de oameni își serbează onomastica.
„Anul bisericesc, știm cu toții, începe la 1 septembrie. Așadar, bunul început al anului se face prăznuind-o pe Maica Domnului, cea care este noua Evă, așa cum o numesc Sfinții Părinți.
Această sărbătoare ne duce cu gândul la istoria mântuirii neamului omenesc. Maica Domnului s-a născut din Ioachim și Ana, părinții săi, care erau părinți de o vârstă înaintată, niște oameni credincioși, dar care nu aveau copii. S-au rugat. Au cerut-o prin multă rugăciune. Tatăl Ioachim s-a dus în munte să se roage, iar Maica Ana a rămas, tot așa, în comuniune de rugăciune acasă. Au promis-o la templu.
Așadar, Maica Domnului se naște mult dorită, ca orice copil ce vine în această lume. Ne ducem cu gândul la toate familiile din România care își doresc copii, la toate mamele care îngenunchează în fața Maicii Domnului și îi cer ajutorul, îi cer mijlocirea. Avem nevoie de copii în societatea noastră, țara noastră. Vedem cu toții cifrele, natalitatea. Statistica spune că stăm foarte prost la acest capitol. Însă, Maica Domnului se naște și această speranță revine. Din Ea se va naște mai târziu Fiul Lui Dumnezeu, răscumpărătorul care va readuce neamul omenesc din nou la mântuire”, spune părintele Gabriel Cazacu, preot la Mănăstirea Cașin din București.
Nașterea Maicii Domnului este motiv de bucurie.
„Este o ocazie minunată să le spunem la mulți ani tuturor celor 2.200.000 de români care se numesc Marin, Maria și derivate din acest nume frumos. Maria înseamnă doamnă sau stea. Este un nume foarte frumos, este cel mai popular nume de femeie de pe planetă.
Așadar, în această zi, se cuvine să ne gândim cu multă bucurie la Maica Domnului și cu recunoștință pentru că Maica Domnului se naște în această lume. Să ne gândim la părinții noștri, care ne-au dat viață, să-i cinstim pe toți binefăcătorii noștri, să venim la Sfânta Biserică.
Nu spălăm, deci păstrăm o zi de sărbătoare. Chiar dacă mergem la lucru, muncim, așa … nu fizic, ci lăsând un pic, rezervăm puțin timp și de rugăciune pentru sufletele noastre, aprindem o lumânare sau o candelă acasă, lângă icoana Maicii Domnului”, a mai spus părintele Gabriel Cazacu.
Atât pe 15 august, când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, cât și pe 8 septembrie, când se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, celor care poartă numele sfânt li se urează „La mulți ani!”.
„Le spunem la mulți ani și atunci, și acum, pentru că, dacă vă uitați în calendarul bisericesc, noi îi prăznuim pe majoritatea sfinților în momentul în care ei trec în rândul drepților. Deci majoritatea mucenicilor care au dobândit cununa muceniciei, au dobândit-o în momentul în care ei s-au jertfit pentru Hristos și au mărturisit dragostea creștină, și mărturia lor creștină i-a adus în rândul sfinților.
Așadar, e bine să spunem și la Adormire, dar mai ales la Naștere și să ne bucurăm pentru că, într-o lume copleșită de atâtea griji și probleme, sunt aceste prilejuri de sărbătoare ca niște oaze, ca o binecuvântare, un prilej de bucurie și de liniște în care ne adunăm în jurul unei mese cu cei dragi ai noștri. Nu uităm prima dată de rugăciunea de dimineața, când venim la Sfânta Biserică, dar după aceea, ne adunăm în jurul celor dragi, îi sărbătorim, le aducem o floare, le cântăm la mulți ani, le luăm un tort și ne bucurăm de comuniunea creștină în cadrul familiei creștine”, a adăugat părintele.