NATO condamnă retragerea Rusiei din tratatul CFE și suspendă acordul: „O decizie susţinută pe deplin de toţi aliaţii”

Publicat: 07 11. 2023, 16:02
Actualizat: 07 11. 2023, 16:03

Ministerul de Externe al Federației Ruse a transmis, marți, că Rusia s-a retras în mod oficial, la miezul nopții, din tratatul referitor la Forţele Convenţionale în Europa (CFE), iar tratatul poate fi considerat „istorie”. Alianța Nord-Atlantică a reacționat cu rapiditate, condamnând această decizie.

Moscova a precizat că până și „conservarea formală a CFE a devenit inacceptabilă din punctul de vedere al intereselor fundamentale de securitate ale Rusiei”. 

Ministerul rus de Externe a încercat să explice acțiunea Moscovei, argumentând că NATO poartă „responsabilitatea directă” în stimularea invaziei Ucrainei, precum și că alianța militară condusă de SUA a acceptat aderarea Finlandei și a luat în considerare cererea Suediei.

  • Tratatul cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa, semnat de țările Tratatului de la Varșovia și NATO, la 19 noiembrie 1990, la Paris, prevedea reducerea considerabilă de către ambele părți a forțelor armate și armamentelor și respectarea de către ambele părți a unui oarecare echilibru între Occident și Orient.
  • Tratatul impunea restricții în ceea ce privește echipamentul militar din Europa și prezența forțelor armate în anumite regiuni sau la granițele dintre state.
  • Tratatul CFE a întrat în vigoare 9 noiembrie 1992.
  • Tratatul reglementa balanța forțelor armate, membrilor a celor două alianțe militare, limitând amplasarea armamentului convențional de-a lungul liniilor de contact dintre cele doua organizații militare. În acest fel se elimina o posibilă concentrare forțelor armate care puteau fi folosite pentru un atac spontan.

”Retragerea Rusiei este cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni care subminează în mod sistematic securitatea euroatlantică”

NATO a condamnat această decizie luată de Rusia și a anunțat că acordul va fi suspendat.

„Aliaţii condamnă decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul privind forţele armate convenţionale în Europa (CFE) şi războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, care este contrar obiectivelor tratatului. Retragerea Rusiei este cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni care subminează în mod sistematic securitatea euroatlantică.

Drept consecinţă, statele-părţi aliate intenţionează să suspende funcţionarea Tratatului CFE atât timp cât este necesar, în conformitate cu drepturile lor, în temeiul dreptului internaţional.

Aceasta este o decizie susţinută pe deplin de toţi aliaţii NATO”, s-a precizat prin intermediul unui comunicat de presă.


Citește și:

Un cetățean român care lupta pentru Ucraina A MURIT PE FRONT. Mesaj emoționant al iubitei sale: ”Ești eroul meu”

ANALIZĂ | Maxim Starchak, expert în arme nucleare, despre ultima MUTARE a Kremlinului: ”O reacție nucleară în lanț este foarte greu de oprit”

Ungaria cumpără mai mult GAZ RUSESC, în pofida criticilor occidentale. CEO Gazprom: „Vom suplimenta volumul în această iarnă, în mod continuu”

EXCLUSIV | Româno-palestinian din Gaza, acuzat că ar fi „pilonul” Hamas în țara noastră. Cum a scăpat de expulzare

ANALIZĂ | Kremlinul ”umflă” rubla și impune controlul capitalului în Rusia. Alexandra Prokopenko (Carnegie): Totul pentru realegerea lui Putin în 2024