Nea Mărin, recuperare după COVID: „Am luat frică, mă feresc ca ăla de tămâie…”
Îndrăgitul Nea Mărin a povestit, duminică, la Antena 3, experiența sa cu boala COVID și recuperarea la „Matei Balș”.
„Mă simt foarte bine. Mă dau cu ce se poate ca să uit prin ce am trecut”, a spus el, atunci când pe ecran s-au derulat imagini în care practica sporturi de iarnă.
„În septembrie eram la filmări. Am luat un shot, am dat fuga să mă testez. M-am testat la Matei Balș, cu soția. Amândoi ne-am internat. Că stăm o zi, că stăm două. Am stat șase. Am urmat tratamentul administrat pe atunci. După ce am ieșit din spital, ne-au zis să ne izolăm încă 4-6 zile. Ne-am dus la niște prieteni care au o pensiune și ne-au pus-o la dispoziție, la Predeluț. Încă 10 zile.
Nea Mărin: În 10 zile ne-am refăcut
Cum am ajuns acolo și am dat de aerul acela tare și curat am simțit că obosim amândoi. Am urcat prima dată, amândoi, vreo sută de metri mai sus de pensiune. Apoi 200 de metri, apoi 300. Și uite-așa, în 10 zile ne-am refăcut (…)
Nea Mărin: Am anticorpi, dar nu las garda jos
Am luat frică, mă feresc ca ăla de tămâie, M-am testat de câteva ori și am constatat că am anticorpi. Însă nu las garda jos. Tot cu masca, pentru că nu doresc să mai ajung la spital în viața mea (…)
(Este întrebat dacă s-a vaccinat) Nu mă încadrez. Am 63 de ani, stau la rând, în câteva săptămâni cred că îmi vine rândul. Le doresc tuturor să nu treacă prin spaima prin care am trecut eu.
Să se gândească la faptul că o să trăim cu el (cu virusul) de acum încolo iar Dumnezeu să aibă grijă de toată lumea”, a declarat Nea Mărin.
Cunoscutul coregraf a luat noul coronavirus la mare, acolo unde se afla pentru filmările la o nouă producție.