Negocierile pentru formarea guvernului PNL-PSD continuă joi cu discuţii pe domeniile muncă şi sănătate. Când ar putea ajunge noul Executiv în Parlament
Echipele de negociere ale PNL, PSD şi UDMR s-au reunit, joi, de la ora 10.00, la Parlament, pentru a discuta despre domeniile muncă, sănătate, cultură şi cercetare din programul comun de guvernare.
Cele trei partide vor să finalizeze vineri programul de guvernare şi structura noului Executiv, urmând ca, în weekend, forurile statutare să valideze noua formulă de guvernare, potrivit News.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis ar urma să cheme partidele la consultări la începutul săptămânii viitoare, iar PNL și PSD vor ca, cel târziu miercuri, să aibă loc votul din Parlament.
Ce vrea PSD
Partidul Social Democrat doreşte majorări de pensii, salarii şi alocaţii, precum şi introducerea impozitării progresive în România.
Social-democraţii mai vor înfiinţarea a minimum 1.500 paturi ATI în 30 de zile, stocuri de urgenţă suplimentate şi resursă umană în plus.
„Noi suntem de acord, am crescut pensiile, am crescut salariile, am crescut alocaţiile într-o perioadă de criză majoră, când nimeni nu făcea acest lucru în Europa şi o să o facem şi acum în contextul traiectoriei deficitului pe care noi deja l-am anunţat”, a declarat Cîțu.
În ceea ce privește indexarea pensiilor, Cîţu spune că din decembrie 2021 nu se poate face nicio indexare.
Liberalii mai spun că nu vor renunţa la principiul potrivit căruia taxele nu vor creşte.