Nela Vica Andrieș, sora ministrului Gabriela Firea, ar fi lucrat din aprilie și până în decembrie 2021, la Direcția de Asistență Socială (DAS) a Primăriei Voluntari. În această perioadă de nouă luni, colegii Nelei Andreiș ar fi făcut șapte controale într-unul din azilele Cristinei Dumitra, – centre care fac acum parte din ancheta DIICOT.
Conform unui răspuns oficial obținut de la Direcția de Asistență Socială (DAS) Voluntari, în perioada în care a lucrat la această instituție, Nela Vica Andrieș a fost mai întâi inspector principal la Compartimentul Strategii, Programe, Proiecte, Parteneriate, Relații cu ONG din cadrul Serviciului pentru Protecția Copilului și Tineret din instituție, după care a devenit șefa serviciului Asistență și Protecție Socială, potrivit Centrului de Investigații Media.
Potrivit sursei citate, ca inspector principal, Nela Andrieș trebuie să elaboreze „proiecte și programe” de asistență socială pentru toate categoriile vulnerabile.
De asemenea, sora Gabrielei Firea ar fi fost responsabilă și de „consilierea și îndrumarea”„organismelor private” de asistență socială.
Perchezițiile procurorilor DIICOT și ale polițiștilor făcute săptămâna trecută la trei centre pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități din județul Ilfov, dintre care două ale Asociației ”Sfântul Gabriel cel Viteaz” – Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, cu sediul în Afumați și Centrul de Îngrijire și Asistență, cu sediul în Voluntari – și unul care aparține societății House Grandma Anastasia`s SRL, respectiv Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice, cu sediul tot în Voluntari au dus la reținerea a 24 de persoane, alte două fiind plasate sub control judiciar.
Ulterior, a doua zi, Tribunalul București a decis arestarea preventivă a patru dintre persoanele anchetate, iar pentru 11 s-a dispus arestarea la domiciliu.
Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii centrelor au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante.
Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.
„Sora mea NU A CONDUS VREODATĂ un serviciu social care avea atribuții în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor, a persoanelor cu dizabilități. Revin cu această precizare!
Am citit răspunsul oficial al Direcției de Asistență Socială Voluntari, publicat astăzi în presă, și cred că este clar. Doar cine vrea să ne convingă că albul e negru vede altceva. Nela Vica Andrieș nu a fost vreodată șef peste Direcția de Asistență Socială Voluntari și nu a avut vreodată atribuții privind persoanele adulte sau a persoanelor cu dizabilități. În plus, în document scrie clar că între august 2018 și aprilie 2021, doamna Nela Vica Andrieș a avut raporturile de muncă suspendate. A profesat pe o funcție de execuție până în luna Decembrie 2021 când a fost promovată pe funcția Șef serviciu – Serviciul Asistență și Protecție Socială având atribuții doar pe copii și relația cu ONG-urile.
Din Ianuarie 2022, până în luna Februarie 2023 raporturile de muncă au fost suspendate la cerere, așadar nu a profesat nici în această funcție!
În concluzie, între August 2018 și Februarie 2023, sora mea a lucrat efectiv la DAS Voluntari doar opt luni și în domeniul copiilor, nu al adulților sau al persoanelor cu dizabilități. Nici din februarie 2023, când s-a transferat la DGASPC Ilfov, sora mea nu a lucrat în domeniul persoanelor vârstnice sau adulte cu handicap, ci are atribuții pe programe educative pentru copii”, a transmis, miercuri, Gabriela Firea.