Prima pagină » Actualitate » Nelu Ploieșteanu a murit la 70 de ani. Artistul răpus de COVID va fi înmormântat cât mai rapid în Cimitirul Străulești 2, lângă fiul său

Nelu Ploieșteanu a murit la 70 de ani. Artistul răpus de COVID va fi înmormântat cât mai rapid în Cimitirul Străulești 2, lângă fiul său

Nelu Ploieșteanu a murit la 70 de ani. Artistul răpus de COVID va fi înmormântat cât mai rapid în Cimitirul Străulești 2, lângă fiul său
Nelu Ploieșteanu a murit la vârsta de 70 de ani. Artistul avea COVID în formă gravă (FOTO: Mediafax Foto / Adriana Neagoe)

Nelu Ploieşteanu a murit în această dimineaţă, la vârsta de 70 de ani. Din păcate, infecţia cu noul coronavirus, asociată cu problemele medicale preexistente, i-au fost fatale artistului, informează cancan.ro.

UPDATE 12:30: Nelu Ploieșteanu va fi înmormântat cât mai rapid, din cauza condițiilor epidemiologice, în Cimitirul Străulești 2, lângă fiul său, Mihăiță, de 32 de ani.

Mara Bănică a fost cea care a făcut anunţul despre trecerea în nefiinţă a lui Nelu Ploieşteanu:
Nelu Ploieşteanu a murit!

„Speram să nu primesc niciodata vestea asta… Drum bun, nea Nelu! Să te ierte bunul Dumnezeu şi să-ti Odihnească sufletul în Rai!”, a scris jurnalista pe pagina sa de Facebook.

Nelu Ploieșteanu, infectat cu COVID după o petrecere

Artistul s-ar fi infectat cu COVID-19 în timpul unei petreceri din 8 martie, au declarat apropiații săi. Inițial, acesta nu a vrut să se interneze în spital, dar a ajuns acolo după agravarea stării.

Cu o saturație de oxigen de 50% și plămânii afectați în proporție de 70%, doar o minune l-ar fi putut salva pe îndrăgitul artist.

A fost internat imediat la ATI, scrie observatornews.ro.

„Nea Nelu s-a îmbolnăvit la începutul săptămânii, a fost internat 48 de ore şi cred, personal, că făcea parte din categoria bolnavilor „Toma necredinciosul”, care neagă acest virus. Şi mie îmi spunea că nu există, este o răceală aşa. Motiv pentru care a plecat pe propria semnătură din spital. Starea lui se agravase, avea nevoie de un CT pentru ca medicii să determine exact cât din plămâni sun afectaţi sau dacă sunt afectaţi, ori nea Nelu a refuzat. A plecat pe semnătură pentru că legislaţia permite acest lucru. A ajuns miercuri seara acasă. Starea lui s-a agravat foarte tare, până când saturaţia de oxigen i-a ajuns la 50%, practic nu mai putea respira. Atunci au chemat ambulanţa şi a fost din nou transportat la spital. Din nefericire, a ajuns intubat într-un timp foarte scurt cu şanse extrem de mici de supravieţuire”, a povestit Mara Bănică, potrivit b1.ro.

Nelu Ploieșteanu a fost unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică lăutărească din România. Totodată, a apărut în numeroase spectacole de revistă.

Nelu Ploieșteanu, pensie de 800 de lei, după 55 de ani de muncă

Artistul a declarat, în urmă cu ceva timp, că primește o pensie de 800 de lei după 55 de ani de muncă.

„În București nu mai am ce face, m-am mutat aici, cu soția, cânt la un local, de doi ani, este un loc de muncă sigur, nu-s probleme mari pe aici cu pandemia. Cânt zilnic, de la orele 18.00 la 20.00, merge bine, sunt mulțumit, Doamne-ajută! Aș muri de foame, vai de capul nostru, dacă n-aș cânta în local! Primesc o pensie de doar 800 de lei, după 55 de ani de muncă, pensii mici au și colegele mele, solistele Maria Dragomiroiu (n.r.- ea a declarat că primește 1.200 de lei) și Maria Cârneci”, a spus artistul.

Recent a murit și Cornelia Catanga, tot de COVID

Moartea artistului survine la scurt timp după trecerea în neființa a unei alte artiste celebre, Cornelia Catanga.

Chiar dacă era infectată cu COVID, cântăreața a ales să se trateze acasă, în loc să apeleze la medici.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele