Nicio vârstă nu e ideală să mori, orice clipă e bună să-ți îngădui să iubești

Ce au în comun F. Scott Fitzgerald, Spinoza, Cehov, Pollock, Saint-Exupéry, D.H. Lawrence, Thoreau, Bruegel, Papa Benedict al IX-lea, Carlos, penultimul rege al Portugaliei?

Articol scris de Floriana Jucan în ”Q Magazine”:

”La prima vedere, faima, cucerită în secole care împărtășesc virtuți și „vicii la modă” tot mai distincte. Adevărul care îi unește este că, dincolo de hipermitizarea vieții lor personale, elementul cel mai savuros al biografiei lor este forma de supraviețuire – prin literatură, amor, politică, scandal și (ne)resemnare – până în clipa în care, în ani diferiți, dar la aceeași vârstă, părăsesc această lume.

Oana Camelia Șerban le-a analizat nu doar moartea, ci și viața într-o carte care se anunță evenimentul literar al anului.

„Enciclopedia celor morți la 44”  este, în plan ideal, jumătatea vieții unui om: ce te faci însă când constați că ai iubit din libertate, ai scris din libertate, ai condus din libertate, dar pare că nu mai ai libertatea de a fi fericit? Vocea scriitoarei care compune „Enciclopedia celor morți la 44” este a Oanei Camelia Șerban.

Ideea de a așterne în pagini pline de umor și de cinism cele mai serioase întâmplări din viața romanțată a celor mai celebri morți la vârsta de 44 de ani a condus la apariția ultimului său volum, „Anii 44”, publicat de Editura Cartea Românească Educațional.

Volumul, scris în numai câteva luni, în timpul acestei pandemii, și-a găsit calea către tipar, la mai puțin de un an de la publicarea unuia dintre cele mai bune titluri ale anului 2020 din colecțiile ECREDU, semnat de aceeași autoare: „Scrisorile singurătății”.

Majoritatea celor care ocupă un loc în „Enciclopedia celor morți la 44” sunt scriitori. Morala lor de viață e una simplă: tot ce scrii se poate întoarce împotriva ta. E cazul lui Lawrence, care va fi dus pe ultimul drum de „Amantul doamnei Chatterley”, adică al Friedei, soția care niciodată nu făcuse niciun lucru de una singură, primul a fost înmormântarea lui Lawrence.

Se spune că Adolf Huxley ar fi povestit unui cerc restrâns de prieteni că, în ajunul morții, Lawrence și-ar fi acuzat jumătatea: „Frieda, tu m-ai omorât!”. Dar cum altfel s-ar fi putut întâmpla stând alături de o femeie care nu doar că are nenumărate infidelități, dar ți le și povestește, ca sursă de inspirație pentru romanele tale? Câți bărbați vorbesc, simt și trăiesc ca Lawrence? „Nu e o problemă că ai nenumărate relații. Eu sunt singura care a contat. Azi te fac fericită. Mâine mai vezi tu.”

Parcurgând această carte, ai sentimentul că niciunul dintre cei morți la 44 nu a trăit pe măsura operei lui.

Saint-Exupéry, care toată viața a scris despre îmblânzirea celuilalt prin iubire, nu reușește să își îmblânzească propria moarte, prăbușindu-se cu un avion doborât, dintr-o greșeală, deasupra regiunii Provence, bănuindu-se că e spion, și nu pilot în exercițiu.

Pollock, care a pictat din hazard, a murit de pe urma celei mai abstracte întâmplări, un accident de mașină, căruia îi supraviețuiește ultima (și cea mai adorată) amantă, cea care, de altfel, își ia revanșa pentru „oasele rupte” publicând un bestseller despre viața lui dezordonată, „Love Affair: a Memoir of Jackson Pollock”, tot așa cum, din sanatoriu, jumătate înnebunită, jumătate frustrată, Zelda a publicat „Save Me the Waltz”, romanul prin care l-a defăimat pe Fitzgerald.

Manuel, fiul penultimului rege al Portugaliei, Carlos, supraviețuiește accidentului tatălui său ca să moară asfixiat, după ce a fost părăsit de o actriță care îl iubea ca posibil rege, nu ca bărbat: „Portugalia lui avea să ajungă bine. Saramago o va face demnă, așa cum el nu a făcut-o pe Gaby niciodată. Însă avantajul când lucrezi cu state, și nu cu femei, e că mai ai o șansă. Portugalia a devenit de stânga”. Măcar atât”.

Citeste mai mult: aici

Oana Camelia Șerban (n. 28 decembrie 1991) este asistent universitar doctor în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din Bucureşti.