Nicolae Ciucă: ”Nu vizăm niciun fel de măsuri care să afecteze puterea de cumpărare a cetăţenilor”

Publicat: 20 04. 2023, 20:20
Sursa FOTO: facebook.com/guv.ro/photos

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că se vor lua măsuri fiscale, astfel încât România să se încadreze în ţinta de deficit. Nicolae Ciucă a spus că deficitul ”aparţine preponderent marilor contribuabili”, făcând apel la aceştia să îşi plătească datoriile la stat, iar instituţiilor cerându-le să asigure colectarea acestor venituri.

”Aş vrea să înţeleagă toată lumea că aici nu vorbim de măsuri de austeritate. Pentru că am văzut în ultimii ani că economia nu se dezvoltă şi nu funcţionează în parametri normali pe măsuri de austeritate, în schimb, pe măsuri de cumpătare, cred că se poate discuta, în aşa fel încât gestionarea banilor publici să se facă într-un mod cât mai eficient”, a declarat Nicolae Ciucă.

”Am luat decizia ca la nivelul Guvernului să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile, să ne asigurăm că la sfârşitul anului ne încadrăm în limitele de deficit. Toate aceste măsuri au survenit din momentul în care la finalul primului trimestru am constatat că există un deficit în colectare. Deficitul aparţine preponderent marilor contribuabili.

Fac un apel public către marii contribuabili să-şi plătească datoriile către stat. În acelaşi timp, dau sarcină instituţiilor statului să facă în aşa fel încât să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu şi să asigure colectarea acestor venituri. Sunt elemente pe care le-am discutat cu ministrul Câciu, cu şeful ANAF, cu şeful de la Marii Contribuabili, cu şeful de la Vamă… Toţi aceşti şefi de instituţii trebuie să înţeleagă că e nevoie de coordonare foarte bună între instituţii, dar şi de o coordonare şi un dialog cu cei cu care lucrează în mod nemijlocit”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

De asemenea, premierul a explicat că nu este vorba despre măsuri de austeritate, iar cetățenii români nu vor fi afectați.

”Este o problemă a noastră, a Guvernului, pe care o rezolvăm. Am vrut ca măsură de siguranţă să facem în aşa fel încât prin aceste măsuri fiscale pe care le vom aproba, cel mai probabil, săptămâna viitoare, să ne asigurăm că nu ieşim din ţinta de deficit. Aş vrea să înţeleagă toată lumea că aici nu vorbim de măsuri de austeritate.

Pentru că am văzut în ultimii ani că economia nu se dezvoltă şi nu funcţionează în parametri normali pe măsuri de austeritate, în schimb, pe măsuri de cumpătare, cred că se poate discuta, în aşa fel încât gestionarea banilor publici să se facă într-un mod cât mai eficient. Aceste măsuri nu vor viza în niciun fel afectarea anvelopei salariale, investiţiile şi nu vor fi introduse taxe şi impozite noi. Nu trebuie să fie nimeni speriat, tot ceea ce decidem anunţăm cât se poate de onest şi transparent. Nu vizăm niciun fel de măsuri care să afecteze puterea de cumpărare a cetăţenilor”, a mai spus Nicolae Ciucă.