Nicolae Ciucă pleacă prima dată la Bruxelles în calitate de premier. Aderarea la spațiul Schengen, pe agenda discuțiilor. Care sunt întâlnirile oficiale

Nicolae Ciucă pleacă prima dată la Bruxelles în calitate de premier. Aderarea la spațiul Schengen, pe agenda discuțiilor. Care sunt întâlnirile oficiale
Premierul Nicolae Ciucă / Sursa: Guvernul României
Publicat: 20/12/2021, 10:38
Actualizat: 20/12/2021, 10:48

Premierul Nicolae Ciucă efectuează luni şi marţi o vizită la Bruxelles, unde are o  serie de întrevederi cu înalţi oficiali ai instituţiilor europene şi NATO, pentru prima dată de la preluarea mandatului la conducerea Executivului.

Prima întâlnire de pe agenda lui Nicolae Ciucă, după ce va conduce ședința de Guvern programată de la ora 12:00, este seara, de la ora 19:00, când are un dineu de lucru oferit de preşedintele Consiliului European, Charles Michael, în onoarea prim-ministrului român, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Premierul Nicolae Ciucă se va întâlni marți cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum şi cu alţi membri ai Comisiei.

Este vorba de întâlniri cu vice-președintele executiv al Comisiei Europene responsabil pentru Pactul Ecologic European, Frans Timmermans, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru o Europă pregătită pentru era digitală, Margrethe Vestager, vice-președintele executiv al Comisiei Europene responsabil pentru o economie în serviciul cetățenilor, Valdis Dombrovskis, precum și cu Adina Vălean, comisarul european pentru transport.

„În cadrul întrevederilor, premierul Nicolae-Ionel Ciucă va transmite deschiderea deplină a noului executiv român pentru consolidarea dialogului cu instituțiile europene, va prezenta prioritățile noului Guvern de la București, cu accent pe gestionarea eficientă a pandemiei, implementarea PNRR și accelerarea pregătirii pentru tranziția ecologică și digitală. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă va sublinia, de asemenea, angajamentul României de a contribui la consolidarea rezilienței Uniunii Europene și a statelor sale membre, în actualul context pandemic și în lumina lecțiilor învățate din criza recentă”, a transmis Guvernul.

Potrivit comuniatului transmis, premierul Ciucă va aborda tema securității energetice, cu accent pe problema prețurilor la energie şi menținerea rolului gazului și a energiei nucleare în perioada de tranziție ecologică, un element esențial pentru stabilitatea economică a României. „Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă va sublinia, în egală măsură, și importanța demersurilor pentru susținerea tranziției digitale, evidențiind contribuția pe care implementarea PNRR o va putea avea pentru atingerea acestui obiectiv, complementar eforturilor de relansare economică. Vor fi, de asemenea, abordate dosarele privind finalizarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, respectiv privind aderarea României la spațiul Schengen”, a precizat Palatul Victoria.

Nicolae Ciucă a declarat recent că nu garantează că România va fi în Schengen în 2022.

Întâlnire cu secretarul general al NATO

De asemenea, conform Guvernului român, prim-ministrul Nicolae Ciucă va avea o întrevedere, la sediul NATO, cu secretarul general al Organizaţiei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Potrivit Guvernului, în cadrul întrevederii dintre prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, vor fi abordate teme de actualitate ale agendei de securitate, cu accent pe evoluțiile din Vecinătatea Estică și Marea Neagră.

„Cu această ocazie, cei doi înalți oficiali vor discuta și despre viitorul Concept Strategic al NATO, care urmează să fie adoptat anul viitor la Summit-ul Alianței de la Madrid, în negocierea căruia România este hotărâtă să se implice substanțial, inclusiv în contextul în care țara noastră a fost primul stat aliat care a susținut, încă din noiembrie 2019, necesitatea actualizării acestui document programatic al Alianței. Totodată, premierul Nicolae-Ionel Ciucă va reitera determinarea Guvernului României de a contribui activ la misiunile și operațiile Alianței Nord-Atlantice și va reitera angajamentele executivului român în ceea ce privește cheltuielile aliate pentru apărare”, a anunțat Guvernul.

Tod Wolters, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, a sugerat, la sfârșitul săptămânii trecute, că NATO ar trebui să stabilească o prezenţă militară în Bulgaria şi în România, ca urmare a mişcărilor de trupe ale Rusiei la graniţa cu Ucraina. Vineri, secretarul general al NATO declara că alianţa va evalua în mod constant necesitatea „adaptării prezenţei şi în sud-estul regiunii”. „Avem nevoie să ne asigurăm că îi putem proteja şi apăra mereu pe aliaţi de orice ameninţare”, a adăugat Jens Stoltenberg.

Nicolae Ciucă a avut întâlniri și discuții cu secretarul general al NATO în calitate de ministru al Apărării Naționale, precum cea din luna mai, la Lisabona, la Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene.

Din delegația condusă de premierul Nicolae Ciucă la Bruxelles face parte și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, potrivit unui comunicat al MAE.

Și președintele României, Klaus Iohannis, a fost miercurea și joia trecută, la Bruxelles, unde a participat la Summitul Parteneriatului Estic, respectiv la la reuniunea Consiliului European.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer