Prima pagină » Actualitate » Nicolae CIUCĂ: PNL susține COTA UNICĂ pentru dezvoltarea economică a României

Nicolae CIUCĂ: PNL susține COTA UNICĂ pentru dezvoltarea economică a României

Nicolae CIUCĂ: PNL susține COTA UNICĂ pentru dezvoltarea economică a României

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a reafirmat marți, la Timișoara, sprijinul partidului pentru menținerea cotei unice de impozitare, subliniind beneficiile acesteia pentru economia națională.

Cota unică nu și-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre și mai poate contribui la recuperarea decalajelor față de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, PNL o susține în continuare, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

El afirmă că acestea au fost câteva dintre ideile pe care le-a spus oamenilor de afaceri cu care a discutat la Timișoara.

Ca premier am acordat o atenție deosebită dialogului cu mediul asociativ. Pentru mine, relația dintre mediul privat, societatea civilă și sfera politică trebuie să fie structurată ca un parteneriat bazat pe o comunicare continuă. Pentru orice forță politică, sprijinirea capitalului autohton trebuie să fie o prioritate. Indiferent de fluctuațiile economice, investitorii români nu vor pleca de acasă. Companiile românești trebuie să aibă aliați puternici, pentru că afacerile se aseamănă pe undeva cu domeniul militar: competiția este un câmp de luptă în care învinge cine rezistă mai mult, a adăugat liderul liberal.

CITEȘTE ȘI:

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele

Citește și