Nicușor Dan dă vina pe foștii primari pentru starea rețelei de termoficare din București: 70% vina Gabrielei Firea, 30% a lui Sorin Oprescu
Primaul Capitalei, Nicușor Dan, spune că vina pentru starea actuală a rețelei de termoficare a Bucureștiului se împarte între Gabriela Firea și Sorin Oprescu, predecesorii săi.
Gabriela Firea rămâne principala vinovată pentru că bucureștenii nu au apă caldă și căldură: „problema cu apa caldă şi căldura din Bucureşti se datorează în proporţie de 70% Gabrielei Firea şi în proporţie de 30% lui Sorin Oprescu”, susține Nicușor Dan.
El a spus că problemele de acum au fost prevăzute încă din campania electorală și Capitala va înregistra „sute de avarii”.
„Ce am spus în campania electorală şi repet acum este că facem tot ce ţine de noi ca să intervenim în timpul cel mai util posibil la a remedia avarii. Şi, mai mult decât atât, am rezolvat nişte chestiuni pe termen mediu. În sensul că am obţinut cei 300 de milioane care erau disponibili încă din 2016 pentru reparaţia reţelei de transport, am obţinut alte 200 de milioane de euro, am făcut – după multe întâlniri cu ministrul Economiei şi ministrul Finanţelor – am făcut acea înţelegere prin care am reuşit să scoatem Elcen din insolvenţă şi astfel să poată să ia 370 de milioane de euro, bani pentru modernizarea CET-urilor. Acestea sunt lucruri care au putut să fie făcute în aceste şase săptămâni şi care o să fie implementate în doi-trei ani. Pentru ce o să fie în iarna asta, din păcate, nu putem decât să intervenim la avarii şi o facem cât putem mai bine” a concluzionat primarul Capitalei, într-o conferință de presă.
„Frigușor Ban”. Așa l-a numit Gabriela Firea pe Nicușor Dan, după ce acesta a acuzat-o că este responsabilă de frigul din case!
Gabriela Firea îi răspunde lui Nicușor Dan și îl numește „Frigușor Ban”, după ce acesta din urmă a acuzat-o că este responsabilă pentru frigul din apartamentele bucureștenilor!
„Frigușor Ban a scris o compunere dictatā de băieții bogați de la ELCEN. Nu explică de ce trăim cea mai mare criză în termoficare. Niciodată nu au fost atât de multe blocuri lăsate fără apă caldă și căldură. Dar ne explică de ce a mințit în campanie cā, în prima zi de mandat, va rezolva problema apei calde și a cāldurii. Minciuna are picioare scurte!
Iar zilele acestea, în loc sā se zbatā pentru bucureșteni, el și-a pierdut timpul în campanie pentru Orban.