Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan, despre „sursa problemelor” legate de lipsa căldurii în București: „Foarte mulți bani s-au dus pe prostii”

Nicușor Dan, despre „sursa problemelor” legate de lipsa căldurii în București: „Foarte mulți bani s-au dus pe prostii”

Edilul Capitalei, Nicușor Dan, a publicat, luni, un grafic despre care afirmă că reprezintă sumele alocate de Municipalitate pentru termie din 2012 până în 2021.

„Graficul de mai jos nu dă nici căldură și nici apă caldă acelor bucureșteni care sunt încă, din păcate, sunt afectați de sincopele sistemului de termoficare. Ne ajută însă pe toți să înțelegem care e sursa problemelor. Foarte mulți bani necesari investițiilor în termoficare (producție și transport) – și care prin buget ar fi trebuit să ajungă în sistemul de termoficare! – s-au dus în ultimii 10 ani pe tot felul de prostii și nu acolo unde era nevoie de ei”, a scris, luni, pe Facebook, Nicușor Dan.

Edilul mai precizează că în prezent sunt „zero datorii” pentru subvenția la termoficare.

„2021 a fost primul an în care Primăria Generală s-a achitat integral de obligațiile de plată la termie. Azi sunt deci datorii ZERO pentru subvenția la termoficare, față de 480 de milioane de lei datorii la preluarea mandatului. Facem toate eforturile pentru normalitate și vă asigur din nou că termoficarea rămâne prima pe lista de priorități a PMB”, a mai scris Nicușor Dan.

Apa caldă și căldura lipsesc în peste 600 de blocuri din București

Edilul a făcut aceste precizări în contextul în care luni sunt peste 600 de imobile în București care nu au apă caldă și căldură.

Furnizarea agentului termic este oprită sau deficitară, în toate sectoarele, potrivit informaţiilor postate pe site-ul Companiei Municipale Termoenergetica, unde sunt publicate și orele aproximative la care se estimează repunerea în funcțiune a punctelor termice. Unele vor fi repornite la ora 23:00, sau chiar mâine dimineața.

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat, luni, oprirea agentului termic, pentru remedierea avariilor apărute în rețeaua termoficare, în mai multe zone din București. următoarele zone.

 

 

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și