Nicușor Dan: „Gabriela Firea să dea lumea în judecată pe banii ei” / Războiul declarațiilor dintre fostul și actualul edil!

Publicat: 12 01. 2021, 16:45

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, îi cere Gabrielei Firea să dea lumea în judecată pe banii ei! Între Gabriela Firea și actualul edil a început, din nou, un război al declarațiilor!

„Gabriela Firea continuă să fie dominată de nervii şi resentimentele cu care a condus Primăria. Dacă vrea să facă scandal şi ca ex-primar, să fie pe baricade pentru o închipuită ‘onorabilitate’, îi recomand să dea lumea în judecată pe banii ei. Primăria Capitalei a ieşit din stupidele războaie cu presa în care a angajat-o fostul primar şi e foarte bine aşa. Avem treburi mai importante de făcut”, a scris edilul general, pe Facebook.

El a menţionat că în timpul fostei administraţii au fost date în judecată nu doar instituţii de presă, ci şi persoane fizice, şi că „s-au cerut daune imense, de peste 1 milion de euro”, lucru care arată „clar intenţia de a intimida presa şi de a descuraja orice jurnalist să critice” primarul sau primăria.

 „În mintea Gabrielei Firea, Primăria Capitalei se confundă cu propria ei persoană”

„Al doilea lucru e faptul că, în mintea Gabrielei Firea, Primăria Capitalei se confunda cu propria ei persoană. A fost un delir de grandoare care a durat patru ani, care s-a combinat cu risipă şi corupţie şi a costat foarte mult bucureştenii. Primăria Municipiului Bucureşti a fost luată ostatică în războaiele Gabrielei Firea, în nesfârşita ei campanie de imagine şi în scandalurile pe care periodic le-a provocat. Ieşim acum din această paradigmă, pentru a avea o primărie normală, interesată de soluţii şi nu de conflicte”, a scris Nicuşor Dan.

Nicușor Dan, vizat de o plângere penală! Aurelian Bădulescu îl acuză pe primarul Capitalei de abuz în serviciu și trafic de influență

Primul dosar penal în care este vizat Nicușor Dan în calitate de primar general al Capitalei are la bază o plângere depusă de fostul viceprimar Aurelian Bădulescu.

Aurelian Bădulescu îl acuză pe Nicușor Dan de abuz în serviciu și trafic de influență, după ce a prelungit contractul prin care McDonald’s beneficiază gratuit de terenurile din jurul restaurantelor sale din Capitală, scrie stiripesurse.ro.