Nicușor Dan: REFERENDUMUL din noiembrie va costa 7 milioane de lei / Înființarea unei structuri municipale pentru combaterea consumului de droguri

Publicat: 21 10. 2024, 14:58
Actualizat: 21 10. 2024, 15:04

This browser does not support the video element.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat luni, după ce Consiliul General al Municipiului București a votat pentru organizarea referendumului local pe 24 noiembrie, că acesta va costa aproximativ 7 milioane de lei. El a menționat că, dacă Parlamentul adoptă o lege care să permită comasarea referendumului local cu alegerile naționale, respectiv cu primul tur al alegerilor prezidențiale, nu va mai fi necesar un birou electoral municipal separat, iar votul pentru referendum va putea avea loc în aceleași secții de votare utilizate pentru scrutinul național.

Consiliul General a votat declanşarea referendumului local pentru 24 noiembrie. Referendumul local va avea cele două întrebări pe care le-am propus, una privind împărţirea banilor care se strâng din taxele şi impozitele bucureştenilor între Primăria generală şi primările de sector, pentru că de ani de zile există o discrepanţă între atribuţiile noastre şi banii pe care îi primim noi, distribuiţi de către guvern din aceste taxe şi impozite, şi atribuţiile sectoarelor şi banii pe care îi primesc dumnealor, a spus Nicuşor Dan.

Edilul Capitalei a precizat că a doua întrebare se referă la posibilitatea ca primarul municipiului Bucureşti să emite autorizaţiile de construire pe toată suprafaţa oraşului, aşa cum se întâmplă în toate capitalele europene.

Traficul din Bucureşti, care-i principala problemă a bucureştenilor, vine din modul în care s-a dezvoltat urbanistic oraşul ăsta, necontrolat, şi atunci, dacă primarul municipiului este responsabil de trafic, e normal ca primarul să fie responsabil şi de modul în care se construieşte în oraş, a explicat Nicuşor Dan.

Primarul a adăugat că a treia întrebare a fost propusă de consilierii PSD și aprobată de celelalte partide din Consiliul General, fiind legată de înființarea unei structuri specializate în combaterea consumului de droguri în București.

Aceasta este o problemă foarte importantă pentru bucureșteni și justifică, încă o dată, faptul că bugetul municipiului București trebuie să fie mai mare decât cel de subzistență pe care îl avem în prezent, a menționat Nicușor Dan.

Organizarea referendumului

Despre ce se întâmplă după votul din CGMB, Nicușor Dan a explicat că referendumul a fost convocat şi, din acest moment, hotărarea de Consiliu general se duce la Prefectul Capitalei.

Prefectul înştiinţează, conform legii, Ministerul de Interne, care mai departe înştiinţează AEP-ul, se constituie un birou electoral municipal care va gestiona desfăşurarea acestui referendum. Dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comansează cu alegerile naţionale, cu primul tur alegerilor prezidenţiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de birou electoral municipal. El va fi acelaşi cu biroul electoral municipal de la alegerile prezidenţiale şi în fiecare secţie de votare vom avea o singură comisie şi mai multe buletine de vot, turul întâi alegeri prezidenţiale şi aceste trei buletine de vot pentru referendumul nostru local, a spus el.

Primarul Capitalei a precizat că, dacă nu se întâmplă lucrul ăsta, primarii de sector vor trebui să găsească săli diferite sau să vadă dacă sala permite funcţionarea a două comisii în aceeaşi sală şi, bineînţeles că şi costurile vor fi ceva mai mari pentru că toţi oamenii ăştia trebuie plătiţi conform legii, iar costurile vor fi suportate de Primăria Capitală.

Chestionat care vor fi costurile referendumului, Nicuşor Dan a răspuns: ”Estimăm 7 milioane de lei”.

Ce urmează după referendum?

Întrebat ce se va întâmpla dacă bucureștenii votează „DA” la referendum, Nicușor Dan a explicat că o eventuală modificare a legii privind repartizarea taxelor locale ar putea fi inclusă în bugetul de stat pe 2025, care va fi dezbătut în Parlament la finalul lui 2024 sau la începutul lui 2025.

În ceea ce privește autorizațiile de construire, acestea ar putea fi reglementate în sesiunea parlamentară din februarie 2025.

Nicușor Dan a mai spus că se arată încrezător în faptul că Parlamentul „va ține cont de referendumul pe care noi tocmai l-am desfășurat”.

CITEȘTE ȘI: 

Consiliul General al Capitalei a decis ca REFERENDUMUL propus de Nicușor Dan să fie organizat odată cu alegerile prezidențiale

Nicușor Dan vrea două REFERENDUMURI. Zegrean: ”Poate să facă, nu se va întâmpla. Românii sunt leneși, nu merg la vot. Acolo trebuie jumătate plus unu”