Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan REFUZĂ să respecte o hotărâre judecătorească definitivă! Av. Adriana Dobre: „Vine cu tertipuri, vom solicita despăgubiri de milioane €!”

Nicușor Dan REFUZĂ să respecte o hotărâre judecătorească definitivă! Av. Adriana Dobre: „Vine cu tertipuri, vom solicita despăgubiri de milioane €!”

Nicușor Dan REFUZĂ să respecte o hotărâre judecătorească definitivă! Av. Adriana Dobre: „Vine cu tertipuri, vom solicita despăgubiri de milioane €!”

Magistrații Tribunalului București l-au amendat pe Nicușor Dan pentru că a sfidat o hotărâre judecătorească definitivă și, practic, a refuzat să o pună în aplicare. Este vorba despre un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care a făcut obiectul unui proces desfășurat timp de peste doi ani, numai că primarul general al Capitalei – chiar dacă trebuia să pună pe ordinea de zi respectivul PUZ – a continuat să blocheze proiectul dezvoltatorului imobiliar.

Casa de Avocatură Stratulat Albulescu s-a adresat, din nou, instanței de judecată, iar magistrații l-au amendat pe Nicușor Dan, în primă instanță (toate detaliile AICI), ceea ce înseamnă că bugetul Capitalei este, încă, o dată „subțiat” de acțiunile lui Nicușor Dan, cel despre care specialiștii în urbanism spun că a blocat Bucureștiul încă de la preluarea mandatului, iar tabloul de ansamblu este unul al dezastrului permanentizat.

  • Nicușor Dan refuză să pună pe ordinea de zi, în Consiliul General al Municipiului București – PUZ-ul aflat în litigiu, cu toate că magistrații au decis să o facă „deîndată”.
  • Același Nicușor Dan a refuzat să emită o autorizație de construire pentru Spitalul Sanador, deși a existat, și în acea speță, o hotărâre definitivă a instanței. (informații detaliate AICI)
  • Mai mult, primarul general al Capitalei a cerut în instanță anularea autorizațiilor de construire emise de primarul Sectorului 2, cu toate că nu are calitate procesuală activă, reușind „performanța” de a pierde, până acum, nu mai puțin de 14 procese, un adevărat record negativ. (AICI – lista proceselor pierdute de Nicușor Dan în această speță)
  • Primarul general al Capitalei îl ia pe „nu” în brațe, cum se spune, iar blocajul pe care îl permanentizează afectează nu numai dezvoltatorii imobiliari, ci și persoanele particulare. (mai multe detalii AICI)

La solicitarea Gândul, Adriana Dobre – avocat partener la Casa de Avocatură Stratulat Albulescu, coordonator al Departamentului pentru Soluționarea Disputelor – a explicat această nouă speță în care primarul Nicușor Dan este amendat de magistrați după ce a trecut cu vederea, surprinzător, o hotărâre judecătorească definitivă.

De când a preluat mandatul de primar general, Nicușor Dan a refuzat, deliberat, să pună orice PUZ pe ordinea de zi”

În exclusivitate pentru Gândul, avocata Adriana Dobre a insistat asupra faptului că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a refuzat să introducă Planul Urbanistic Zonal aflat în dispută pe ordinea de zi a Consiliului General al Capitalei (CGMB).

Refuzul lui Nicușor Dan survine unei hotărâri judecătorești definitive care îl obligă pe Nicușor Dan să pună în practică, deîndată, această hotărâre a instanței de judecată. Însă primarul general al Capitalei nu s-a conformat și nu și-a exercitat o obligație legală, instituțională.

De când a preluat mandatul de primar general, Nicușor Dan a refuzat, deliberat, să pună orice Plan Urbanistic Zonal pe ordinea de zi. În prezent, sunt aproximativ 200 de PUZ-uri în așteptare. În cazul clientului nostru, toată procedura administrativă fusese deja epuizată, inclusiv dezbatere publică, aveam avizul arhitectului-șef și aveam și proiect de hotărâre de aprobare.

Numai că Nicușor Dan a decis că nu este cazul să pună PUZ-ul pe ordinea de zi. El are această obligație legală, instituțională, să convoace Consiliul General și să pună PUZ-ul pe ordinea de zi.

Am făcut plângeri prealabile repetate și – văzând că lucrurile nu se mișcă – am decis să ne adresăm instanței de judecată, căreia i-am cerut să-l oblige (obligația de a face) pe primarul general Nicușor Dan să-și exercite această obligație legală și să pună respectivul PUZ pe ordinea de zi și să lase Consiliul General să se pronunțe asupra legalității acestuia. Să-l voteze sau să-l respingă.

După aproximativ doi ani și jumătate de proces, am câștigat și la fond și în recurs. Nu a fost ușor, pentru că Nicușor Dan a venit cu tot felul de tertipuri, am reușit să avem o hotărâre definitivă. Ne așteptam ca Nicușor Dan să o pună în executare, având în vedere să este obligatorie și definitivă și riscă niște sancțiuni.

Hotărârea spunea că acest PUZ trebuie pus pe ordinea de zi deîndată, în următoarea ședință de Consiliu General. I-am scris primarului general că este cazul să execute această hotărâre definitivă, au trecut 30 de zile, au fost două ședințe de Consiliu General fără ca PUZ-ul nostru să fie pus pe ordinea de zi și atunci am tot venit cu adrese repetate”, a declarat avocata Adriana Dobre, în exclusivitate pentru Gândul.

„Urmează să facem și o acțiune subsecventă, o să cerem niște milioane de euro de la primărie”

Avocata Adriana Dobre a mai transmis, în exclusivitate, că – dincolo de amenzi și de penalitățile stabilite de magistrații de la Tribunalul București – vor fi solicitate și despăgubiri de „milioane de euro” din partea Primăriei Capitalei pentru că acest proiect al dezvoltatorului imobiliar nu a putut fi, încă, realizat.

Mai mult, în fața instanței de judecată, Nicușor Dan a avut „argumente” neconvingătoare, încercând să obțină câștig de cauză chiar dacă a fost obligat de instanță să pună PUZ-ul pe ordinea de zi a CGMB.

Văzând că primarul general Nicușor Dan nu se conformează hotărârii judecătorești definitive, am decis să facem această acțiune în instanță, prin care să sancționăm pasivitatea lui, evidentă și deliberată, și am câștigat în primă instanță.

Instanța a dispus amendarea lui Nicușor Dan cu 20% din salariul minim pe economie și a decis și niște penalități, 500 lei/zi de întârziere, maximul legal era de 1.000 de lei.

Numai că acestea nu sunt despăgubirile, vin și despăgubirile, i-am spus primarului Nicușor Dan că urmează, la un moment dat, să facem și o acțiune subsecventă, o să cerem niște milioane de euro de la primărie pentru că proiectul dezvoltatorului imobiliar nu a putut fi realizat.

Nicușor Dan a venit în instanță, în timpul procesului, cu «argumentul» că PUZ-ul nu e bun, nu e frumos, nu e legal. I-am explicat că nu suntem într-o cale extraordinară de atac, ți-ai epuizat apărările pe fond, îți place sau nu îți place, nu ai ce să faci, trebuie să pui în executare (n.red. – hotărârea definitivă a instanței). Ești autoritate publică.

Trebuia să vină cu un motiv obiectiv pentru care acel PUZ nu a fost pus pe ordinea de zi”, a mai explicat avocata Adriana Dobre.

„Nicușor Dan, mai nou, este și jurist, nu doar matematician și primar…”

Primarul general al Capitalei și-a făcut un obicei din a fi prezenta la instanțele de judecată, a mai declarat avocata Adriana Dobre, în exclusivitate pentru Gândul. Cu toate că beneficiază de serviciile a 6 case de avocatură – detalii AICI -, Nicușor Dan pare a se fi „metamorfozat” și în jurist, cu toate că este matematician și, ceea ce este foarte important, ar trebui să se ocupe de administrație, fiind primarul general al Capitalei.

Nicușor Dan a venit la fiecare termen, în loc să stea la primărie și să facă administrație publică. Deși are avocați și are avocați foarte buni. Și nu numai că vine, dar vine și vorbește. Mai nou este și jurist, nu doar matematician și primar…

Nicușor Dan, în patru ani de mandat, nu a făcut nimic… A blocat sectorul imobiliar – sunt și unele proiecte făcute prost, sunt de acord -, dar atunci trebuie să le iei la puricat pe fiecare dintre ele și nu să refuzi aprobarea oricărui proiect.

Nu sunt doar dezvoltatori imobiliari, sunt și particulari care vor să facă proiecte mici. Nicușor Dan, efectiv, i-a blocat pe toți. Atitudinea asta generală, de blocaj, nu e bună… Dacă vrei să remediezi, fă o analiză, remediază unde este rău sau nu elibera acolo actele.

Mai mult, nu numai că Nicușor Dan are opinii, că sunt PUZ-uri bune sau rele, dar blochează Consiliul General în exercitarea unei prerogative legale, pentru că aceste PUZ-uri trebuie votate în Consiliul General. Numai că acești consilieri generali nu apucă niciodată să se exprime, pentru că Nicușor Dan nu are majoritate în CGMB – PSD și PNL ar vota PUZ-ul -, dar el nu vrea să se întâmple asta”, a încheiat Adriana Dobre, avocat partener la Casa de Avocatură Stratulat Albulescu, coordonator al Departamentului pentru Soluționarea Disputelor.


Citește și:

Călcâiul lui Ahile. Nicușor Dan poate PIERDE mandatul și dacă va câștiga alegerile! „Proces în septembrie cu ANI, raportul de evaluare e devastator”

Nicușor Dan pretinde că a ajutat Spitalul Municipal, condus de contracandidatul Cîrstoiu. Avocat: „A MISTIFICAT realitatea în cel mai pervers mod”

Încă două lovituri pentru Nicușor Dan! Pierde procesele 13 și 14 din speța ”Autorizații construire S2”. Avocat: „Câmp de bătălie, numărăm VICTIMELE”

Nicușor Dan se laudă că luptă cu „rechinii imobiliari”, dar SFIDEAZĂ bucureștenii de rând: „Nu semnează autorizația de construire, vorbim cu pereții!”

Nicușor Dan se laudă că a câștigat lupta cu TERMOFICAREA, dar evită informațiile esențiale: „Pe românește, serviciul a fost mult mai prost”

Culisele războiului dus de Nicușor Dan în cazul „Roșia Montană”. Avocat: „O acțiune de subminare gravă a intereselor României”

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și