Noi COMPLICAȚII medicale pentru Florin Piersic, după problemele de sănătate din ultima perioadă. Actorul trebuie dus de urgență la un spital din Viena

Publicat: 02 05. 2024, 19:44
Actualizat: 02 05. 2024, 19:49
Actorul Florin Piersic

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, se confruntă cu mai multe probleme de sănătate în această perioadă și chiar cu unele complicații medicale. Actorul ar fi căpătat o infecție nosocomială, fiind vorba de o bacterie pe care ar fi luat-o de la Spitalul Militar din Cluj-Napoca pe perioada în care a stat internat acolo. Ulterior, a ajuns Institutul Inimii, din același oraș, unde se află internat acum, dar medicii de aici au stabilit că trebuie transferat de urgență la un spital din Viena, din cauza unor probleme care s-au agravat.

Luni, 29 aprilie, la finalul unui spectacol, Florin Piersic a ajuns la Spitalul Militar din Cluj cu o infecție la genunchi, unde medicii l-au operat de urgență, dar starea acestuia s-a agravat. Infecția s-a extins spre inimă, motiv pentru care marele actor a fost transferat a doua zi la Institutul Inimii.

Inițial, managerul unității medicale, Florin Crișan, a declarat că nu s-a pus problema unui transfer în străinătate, dar acum situația s-a schimbat, scrie Cancan.

Potrivit sursei citate, în urmă cu mulți ani, medicul Horia Roșianu i-a implantat lui Florin Piersic un stimulator pentru a menține ritmul cardiac. Este singurul medic din România care se pricepe să scoată un astfel de dispozitiv, dar în această perioadă este plecat în străinătate.

Florin Piersic are nevoie de această procedură pentru că infecția de la genunchi a urcat către inimă și s-a localizat la cele două antene ale stimulatorului cardiac. Iar actorul ar fi căpătat și o infecție nosocomială în timpul internării la Spitalul Militar din Cluj.

Potrivit unui medic de la Institutul Inimii, maestrul trebuie să fie transferat de urgență la un spital din Viena, pentru că acolo stimulatorul cardiac ar putea fi scos în condiții de maximă siguranță, iar starea sa ar putea reveni la normal.

„Este vorba despre extragerea unui corp străin, aici vorbim de stimulatorul cardiac cu cele două antene, pe care există vegetație bacteriană. Acest stimulator trebuie scos, doar că manopera este extrem de riscantă. Trebuie dus la Viena, în regim de maximă urgență. Dar, atenție, și acolo cazul trebuie preluat de un medic foarte priceput. Cel mai probabil, dr. Roșianu poate recomanda un astfel de medic”, a declarat un medic de la Instititul Inimii din Cluj Napoca, pentru Foaiatransilvana.ro.

După vindecarea infecției, Florin Piersic ar trebui să fie supus unei noi intervenții chirurgicale pentru montarea unui nou stimulator cardiac.