Noi date în cazul bebelușului mort după botez la Suceava. Legiștii din București spun că moartea a fost una violentă și contrazic concluziile medicilor suceveni
Specialiștii Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București au transmis expertiza medico-legală efectuată în dosarul penal în care un preot din Suceava este suspectat că a provocat moartea unui bebeluș atunci când l-a botezat, în 2021.
Concluziile specialiștilor din București contrazic expertiza medicilor legiști de la Suceava. Aceștia din urmă au concluzionat la acea vreme că micuțul a murit din cauza „insuficienței cardio-respiratorii acute, pe fondul unei pneumonii interstiţiale, precizând că pruncul era născut prematur, nevaccinat şi nedispensarizat”.
Părinții bebelușului mort au contestat raportul legiștilor suceveni, care au spus că micuțul a murit de pneumonie.
Bebelușul a murit după ce a fost botezat
Tragedia s-a petrecut pe 31 ianuarie 2021, când micuțul Iustin, în vârstă de o lună și 16 zile, a fost botezat la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Suceava. După ce a fost scufundat în apă, copilul, care plângea până atunci, a tăcut dintr-o dată.
Micuțul a intrat în stop cardio-respirator, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean. Acolo a fost internat la ATI, dar a murit în acea noapte.
Avocatul părinţilor lui Iustin, Ioan Bulboacă, a primit la acea vreme raportul medico-legal al necropsiei, care arată că nu există nicio legătură între ceremonie şi moartea copilului, care, în opinia legiştilor suceveni, ar fi fost cauzată de o pneumonie severă.
„Cauza la momentul decesului a fost înec şi s-a constatat o cantitate de lichid care a fost înghiţită de copil. În raportul de necropsie nu s-a mai pomenit nimic despre acest lucru şi s-a decis cauza decesului: o pneumonie preexistentă. Lucrul acesta nu corespunde adevărului. Dacă exista cel mai mic semn de boală, copilul era dus la medic, nu la botez”, susţinea avocatul.
Avocatul Marcel Balatchi, cel care îl reprezintă pe preotul Alexandru Mazarache, a declarat că, din punctul său de vedere, Parchetul ar trebui să renunţe la acuzaţia de omor din culpă adusă clientului său, iar dosarul să fie clasat.
Medicii de la INML spun, însă, că bebelușul pur și simplu s-a înecat.
„Din coroborarea datelor de istoric, datelor medicale din actele medicale puse la dispoziție, cu cele ce reies din filmarea video de la momentul botezului, apreciem că moartea sugarului a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute în evoluția encefalopatiei posthipoxice consecutivă aspirării de lichid (apă) în căile respiratorii”, se arată în raport, citat de Libertatea.
„Având în vedere timpul scurt care s-a scurs între momentul submersiei și momentul solicitării echipajului SMURD apreciem că aspirarea apei face parte din lanțul tanatogenerator (care a dus la moarte, n. red.)”, mai notează specialiștii.
Medicii observă și condiții medicale preexistente în cazul micuțului, „decesul a fost înalt condiționat de patologia acută prezentată de sugar, precum și de prematuritate”, însă menționează drept cauză principală înecarea cu apă.
Arhiepiscopia susține contestarea raportului INML
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților informează, prin intermediul unui comunicat, că susține contestarea raportului medico-legal al legiștilor de la București.
Instituția mai precizează că „rânduiala săvârșirii Botezului nu a fost modificată, fiind transmisă preoților doar o recomandare privind atenția sporită în cazurile în care pruncii au afecțiuni pe care părinții le fac cunoscute”.
Mai jos, comunicatul integral al Arhiepiscopiei:
„Ca urmare a publicării raportului IML București referitor la motivul decesului bebelușului după botezul săvârșit la biserica «Sf. Împărați Constantin și Elena» din cartierul Zamca, se impun următoarele precizări:
– întrucât raportul publicat de IML București este în contradictoriu cu cel de la Suceava, o contestație a raportului este un demers firesc, pentru a avea o constantă a concluziilor;
– ancheta nu este finalizată, motiv pentru care părintelui Alexandru Mazarache nu îi poate fi aplicată o decizie, alta decât de permisiune de slujire;
– ne arătăm sprijinul necondiționat față de familia pruncului decedat, ca datorie morală și firească, manifestată în relația credincios-Biserică;
– rânduiala săvârșirii Botezului nu a fost modificată, fiind transmisă preoților doar o recomandare privind atenția sporită în cazurile în care pruncii au afecțiuni pe care părinții le fac cunoscute.
În cazul în care se va decide în sensul vinovăției părintelui Mazarache, se vor impune procedurile canonice și statutare în vederea sancționării”.