Noi detalii despre cazul femeii din Bacău care a murit în ziua în care s-a vaccinat anti-COVID. “Din datele pe care le avem…”

Publicat: 23 01. 2021, 12:14
Noi detalii despre cazul femeii din Bacău care a murit în ziua în care s-a vaccinat anti-COVID. “Din datele pe care le avem...”

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a făcut noi precizări despre cazul femeii din Bacău care a încetat din viață fix în ziua în care s-a vaccinat împotriva COVID-19.

Medicul susține că femeia s-a comportat normal după ce a fost imunizată, pe durata celor 15 minute în care a stat într-o încăpere, potrivit protocolului.

Ulterior, după ce a părăsit punctul de vaccinare, femeii i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost preluată de o ambulanță. Din păcate, în salvare, băcăuanca a intrat în stop cardio-respirator și medicii nu au mai putut să o salveze.

Este, într-adevăr, o situație nefericită. Condoleanțe familiei, în primul rând. Din câte știm, din datele pe care le avem, persoana respectivă s-a prezentat la centrul de vaccinare care era în incinta unui spital. Procesul de vaccinare s-a desfășurat în mod normal. În perioada post-vaccinare nu a apărut nicio alterare a stării de sănătate. Pe cale de consecință, respectiva persoană a părăsit centrul de vaccinare și ulterior, în incinta aceluiași spital, starea de sănătate s-a alterat. A fost preluată de ambulanța de la fața locului și a fost transportată la unitatea de primiri urgențe, unde din nefericire a intrat în stop cardio-respirator”, a declarat Andrei Baciu, potrivit stirileprotv.ro.

A murit la o oră după procesul de vaccinare

În continuare, Andrei Baciu, care este și vicepreședinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților de Vaccinare, a precizat că drama a avut loc la aproximativ o oră de când femeia a fost imunizată.

Incidentul a survenit în jur de o oră după procesul de vaccinare, însă după toate datele pe care le avem în momentul de față nu există o legătură de cauzalitate între vaccinarea propriu-zisă și ceea ce s-a întâmplat ulterior”, a mai spus medicul.