Noi detalii din ancheta declanșată după moartea lui Adrian Cernea. Ce contract a semnat campionul național de off-road cu două zile înainte de concurs (SURSE)

Publicat: 24 06. 2021, 13:16
Actualizat: 24 06. 2021, 13:50
Noi detalii din ancheta declanșată după moartea lui Adrian Cernea

Adrian Cernea, campionul național de off-road, a decedat în timpul etapei naționale de la Slănic Moldova, în județul Bacău, mașina sa – în care se afla și Alex Tache – fiind luată de apele umflate ale râului Oituz.

Reprezentanții Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) au confirmat moartea campionului național, precizând, totodată, că mașina urma să traverseze o vale, un loc prin care mai multe echipaje deja trecuseră fără probleme, moment în care a fost surprinsă de o viitură.

Concursul a fost întrerupt imediat și s-a intervenit atât cu echipaje de off road, care erau prezente la fața locului, cât și cu echipaje ISU. Din păcate, trupul lui Adrian Cernea a fost găsit fără suflare, câteva sute de metri mai jos.

Alex Tache a fost salvat în ultima clipă, însă Adrian Cernea a rămas blocat în mașina luată de ape, au declarat membri ai Comisiei Naționale de Off Road, prezenți la Slănic Moldova.

Iată că apar noi detalii surprinzătoare din ancheta declanșată după moartea campionului național, iar mașina în care s-a aflat acesta va fi expertizată, pentru a se afla dacă autoturismul de off road a avut vreo defecțiune.

Contractul semnat de Adrian Cernea: ”Îmi asum orice risc”

Totodată, surse din anchetă dezvăluie pentru GÂNDUL.RO – pe data de 17 iunie 2021, cu doar două zile înainte de concursul care s-a încheiat tragic – Adrian Cernea a semnat un contract în care se stipula că își asumă orice risc în cazul unui eventual accident.

”Îmi asum orice risc în cazul în care se va întâmpla un accident sau altă nenorocire și orice prejudiciu care va fi cauzat”, se menționa în respectivul contract, potrivit surselor noastre.

Ei bine, organizatorii competiției se folosesc chiar de acest contract semnat de campion și se apără spunând acesta și-a asumat riscul de a participa.

Anchetatorii trebuie stabilească, acum, și dacă exista vreo culpă a salvatorilor, dacă aceștia puteau interveni mai repede sau dacă le-a lipsit ceva din dotare. Au fost audiați deja majoritatea martorilor și participanților la concursul care s- a soldat cu moartea campionului Adrian Cernea.

În urma acestui tragic accident a fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă, iar Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a transmis că astfel de evenimente ar trebui amânate, în anumite condiții, tocmai pentru ca viețile participanților să nu fie puse în pericol. ”Decât să riscăm vieţile oamenilor, mai bine amânăm aceste evenimente”, declarat șeful MAI.