Noi detalii din ancheta dublei tragedii aviatice din Constanța, în care au murit opt militari

Publicat: 04 03. 2022, 18:49
Actualizat: 04 03. 2022, 19:05

Militarii morți în dubla tragedie aviatică din județul Constanța vor fi conduși, sâmbătă, pe ultimul drum. Șase dintre aceștia își vor dormi somnul de veci la Cimitirul Eroilor din Constanța.

Potrivit unor surse, căpitanul Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG 21 Lancer prăbușit în apropierea localității Cogealac, va fi înmormântat la București. Locotenent Pătrașcu Sorin, copilotul elicopterului IAR 330 Puma, va fi înmormântat în localitatea Lunca, județul Argeș. Acesta avea 27 de ani, era angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor și era necăsătorit.

La Constanța au fost trimise camioane ale Forțelor Navale și Aeriene și mai mulți militari, pentru a transporta pe brațe sicriele celor ce au făcut parte din echipajul elicopterului IAR 330.

Anchetatorii au ridicat rămășițele aparatelor de zbor

Totodată, surse din anchetă au declarat pentru Gândul că vineri au fost finalizate și cercetările la fața locului. Au fost ridicate toate rămășițele avionului MiG, cât și cele ale elicopterului. Cele doua cutii negre vor fi transmise pentru expertizare. În zona tragediei aviatice,  a fost ridicată o tabară pentru a nu intra nimeni în perimetrul unde ar mai putea exista muniție ce ar putea exploda.

Cum s-a prăbușit elicopterul IAR 330-Puma

Elicopterul IAR 330-Puma, decolat, miercuri, 2 martie, în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR. Elicopterul a decolat de urgență spre zona posibilului impact, însă, la un moment dat, a dispărut de pe radar.

Pilotul elicopterului primise ordin să se întoarcă, din cauza vremii nefavorabile, dar nu a mai apucat. Aparatul s-a izbit de sol și a luat foc, lângă Cogelac, iar cei 7 militari de la bord au murit.

Ceilalți membri ai echipajului au fost, potrivit MApN, locotenent-comandor Florin Bogdan, maistrul militar Gelu Banu, sergent Ionuț Marinescu, Caporal cls. a III-a Cătălin Lateș și maistru militar cls. I Vlad Carp