Noi DETALII în cazul asasinării lui Adrian Kreiner. Cine a dat pontul și ce spune martorul-cheie
La două luni de la crima care a îngrozit Sibiul, în noaptea de 5/6 noiembrie 2023, ies la iveală noi detalii privind uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner. Doar doi dintre cei trei ucigași ai milionarului sibian au fost prinși. Unul dintre aceștia, Laurențiu Ghiță, a fost extrădat deja din Scoția, unde a fost capturat la coborârea de pe un feribot, în Stranraer.
A ajuns în țară la finele anului 2023, fiind plasat direct în arest. Un altul, Marian Cristian Minae, poreclit „Pușcărie”, încătușat la coborârea dintr-un tren în Belfast, așteaptă să fie extrădat din Irlanda de Nord. Având în vedere poziționarea celor doi asasini, nu este exclus ca înainte de capturare ei să fi fost împreună, întrucât din Belfast în Stranraer se poate ajunge cu feribotul pe Marea Irlandei.
Cel de-al treilea criminal, Costinel Cosmin Zuleam, poreclit „Olteanu”, considerat „creierul” operațiunii, al jafului armat de la Sibiu, este căutat în continuare în lumea întreagă, după ce i s-au pierdut urmele în Franța, dar în prealabil a fost reperat în Slovenia. Se bănuiește că ar fi ajuns în SUA.
Potrivit cercetărilor, în acest caz au fost implicate cel puțin cinci persoane: cei trei criminali și alți doi complici – iubita ucigașului fugar, despre care martorii susțin că este o prostituată și timișoreanul Ilie Sitariu, cel care i-a găzduit și i-a transportat la Sibiu, care este și prima persoană arestată de polițiști, martor cheie în dosar.
Cine ar fi principalul criminal
Anchetatorii dețin probe și indicii că Laurențiu Ghiță, de 36 de ani din comuna Gighera – Dolj, este principalul criminal, chiar dacă a susținut că nu a participat la crimă, că ar fi stat „de șase” și că nici nu a fugit din țară, ci a plecat la familie. Doar că aceasta era în Anglia, în timp ce el a fost găsit în Scoția.
După cum reiese din motivarea arestării preventive, criminalii s-au lăudat că vor acționa în urma unui pont venit de la un apropiat al milionarului sibian, de la care au aflat și detaliile despre cum să intre în vilă.
Unul dintre martorii căruia i s-a destăinuit Ghiță a fost chiar cel care l-a trădat, în ciuda amenințărilor și a planului asupra căruia au convenit ulterior, potrivit adevărul.ro.
Aceeași mărturie îl incriminează pe Ghiță ca suspect principal în producerea morții lui Adrian Kreiner (50 de ani): „… A arătat cum a strâns victima de gât, prinzând-o cu gâtul între braț și trunchi, afirmând că doar a încercat «să îi dea somn» pentru că victima opunea rezistență. Manifesta o puternică stare de regret (…) nu îl interesa neapărat răspunderea penală cu privire la fapta sa, ci răspunderea în fața lui Dumnezeu… Așa mi-am dat seama că a fost cel care a strâns victima de gât”.