Prima pagină » Actualitate » Noi imagini prin satelit: Convoiul militar rusesc și-a dublat inexplicabil dimensiunile în doar câteva ore. Tehnica militară aflată în drum spre Kiev se întinde pe 64 kilometri

Noi imagini prin satelit: Convoiul militar rusesc și-a dublat inexplicabil dimensiunile în doar câteva ore. Tehnica militară aflată în drum spre Kiev se întinde pe 64 kilometri

Noi imagini prin satelit: Convoiul militar rusesc și-a dublat inexplicabil dimensiunile în doar câteva ore. Tehnica militară aflată în drum spre Kiev se întinde pe 64 kilometri

Imaginile prin satelit înregistrate luni indicau prezența unui convoi militar rusesc la nord de capitala Kiev care se întindea pe aproximativ 64 de kilometri, mult mai lung decât cel raportat mai devreme în cursul aceleiaşi zile, de 27 de kilometri.

Conform informaţiilor furnizate de compania americană Maxar Technologies, au fost identificate, de asemenea, desfăşurări de forţe şi unităţi de elicoptere de atac la sol în sudul Belarusului, la mai puţin de 32 de kilometri nord de frontiera cu Ucraina, transmite Reuters.

Maxar Technologies (MAXR.N) a mai transmis că în sudul Belarusului, la mai puțin de 20 de mile (32 km) nord de granița cu Ucraina, au fost observate desfășurari suplimentare de forțe terestre și unități de elicoptere de atac la sol.

Potrivit New York Times, luni, convoiul era la aproximativ 35 de kilometri nord de aeroportul Antonov, la periferia Kievului și la aproximativ 48 de kilometri de granițele orașului.

Convoiul se întindea în urmă cu doar câteva ore pe cel puțin 27 de kilometri, având unele goluri în coloana de vehicule. Linia de vehicule este atât de extinsă încât nu a fost surprinsă în întregime în imaginile din satelit.

nițial, imaginile din satelit păreau să arate că tot convoiul avea doar 5 kilometri.

Convoiul a fost văzut pentru prima oară pe imagini din satelit duminică în jurul orei 10:56, ora locală, pe drumul P-02-02, lângă Ivankiv, care se află la aproximativ 40 de mile (60 de kilometri) nord-vest de capitala Ucrainei. Drumul P-02-02 merge spre Kiev. Au fost identificate camioane cu combustibil și logistică, pe lângă tancuri, vehicule de infanterie și artilerie autopropulsată care se deplasează în convoi.

 

Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A intrat în presă accidental, după ce a câștigat ... vezi toate articolele

Citește și