Noi măsuri pentru creșterea calității serviciilor medicale. Ce se va întâmpla cu o persoană care însoţeşte un copil internat, în vârstă de până la 3 ani
Guvernul României a aprobat în ședința de luni, 30 august, proiectul de ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Actul normativ, aprobat la solicitarea Ministerulului Sănătății, aduce mai multe modificări legii-cadru a sănătății în vederea armonizării legislației în domeniu, a clarificării unor atribuţii din cadrul structurilor Ministerului Sănătății și ale direcțiilor de sănătate publică, precum și pentru punerea în acord a mai multor acte normative cu impact asupra sănătăţii populaţiei.
Astfel, în premieră, va fi înființat Registrul Naţional al Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, o platformă electronică în administrarea Ministerului Sănătăţii, și care va furniza datele necesare pentru managementul şi politicile de resurse umane în sănătate.
În prezent, informațiile privind profesioniștii din sănătate sunt disipate între Ministerul Sănătății, asociații profesionale precum Colegiul Medicilor din România, direcțiile de sănătate publică sau Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Noul registru va facilita aplicarea strategiilor de resurse umane în sănătate și stabilirea în mod obiectiv a necesarului de specialiști dintr-un anumit domeniu și repartiția acestora pe arii geografice sau unități sanitare publice.
De asemenea, actul normativ definește pentru prima oară serviciul de audit clinic, care va reprezenta o metodă de îmbunătățire a calității asistenței medicale prin revizuirea sistematică a practicilor curente în comparație cu un sistem de referință acceptat.
Activitatea de audit clinic se va desfășura de către auditori clinici interni sau independenți, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătății și al președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Noile reglementări introduc și posibilitatea ca spitalele publice să se poată asocia în consorții medicale, cu personalitate juridică, în scopul derulării în comun de activități medicale, cercetare științifică, investiții în infrastructură, achiziții de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, precum și alte activități specifice unităților sanitare respective.
Totodată, actul normativ reglementează tarifele serviciilor hoteliere suportate de persoana care însoțește copilul cu vârstă mai mare de 3 ani, internat într-un spital public, sau în situația în care medicul consideră că nu este necesară prezenţa însoțitorului. Astfel, acest tarif nu poate depăși dublul sumei reprezentând alocația pentru hrană specifică secției în care este internat copilul.
Pentru pentru persoana care însoţeşte copilul internat, în vârstă de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorul persoanei cu handicap grav internat, tarifele serviciilor hoteliere se suportă de către casele de asigurări de sănătate, dacă medicul consideră necesară prezenţa lor pentru o perioadă determinată.
CITEȘTE ȘI:
- Decizie fără precedent a unei instanțe din Chicago: Judecătorul a suspendat drepturile parentale ale unei mame pe motiv că nu e vaccinată
- Vouchere de 100 de lei și loterie pentru cei imunizați împotriva Covid-19. Guvernul a aprobat stimulentele pentru vaccinare
- Bugetarii ar putea fi obligaţi să se vaccineze anti-COVID, mai ales cei care intră în contact cu populaţia. Sindicaliştii, nemulțumiți: „O măsură ca pe vremea lui Nea Nicu”