Prima pagină » Actualitate » Noi măsuri restrictive în marile lanțurile de magazine și hipermarket-uri, cu ocazia Sărbătorilor. Anunțul prefectului

Noi măsuri restrictive în marile lanțurile de magazine și hipermarket-uri, cu ocazia Sărbătorilor. Anunțul prefectului

Noi măsuri restrictive în marile lanțurile de magazine și hipermarket-uri, cu ocazia Sărbătorilor. Anunțul prefectului

Prefectul Emanuel Soare a anunțat măsurile restrictive care vor fi aplicate cu ocazia Sărbătorilor în marile lanțuri de magazine și hypermarket-uri din județul Argeș.

Potrivit prefectului, vor fi montate panouri despărțitoare între casele de marcat, intrarea în magazinele alimentare se va face după reguli stricte, iar coșurile de cumpărături de mână vor fi eliminate. Măsurile sunt valabile, pentru moment, în județul Argeș, dar nu este exclus să fie preluate în toată România.

Cea mai recentă măsură pe care am aplicat-o în județul Argeș a fost ieri, când am avut o întâlnire cu toți reprezentanții marilor lanțuri de magazine și hipermarket-uri, i-am adunat la prefectură, am avut o discuție deschisă cu dumnealor, punându-le în vedere că, pe deoparte, rata de incidență este în creștere, pe de altă parte se apropie și Sărbătorile și anticipăm aglomerare foarte mare în supermarket-uri și am agreat împreună cu dumnealor o serie de măsuri simple, dar serioase, pe care le vor pune în practică imediat.

S-au găsit modalități de eliminare a coșurilor de mână, de limitare a cărucioarelor la un număr de persoane care să poată intra în magazin, să se respecte acea suprafață de 8 metri în jurul fiecărei persoane. Și dacă magazinul se aglomerează, să nu mai permită intrarea unui număr mare de clienți în magazin până se așează lucrurile”, a declarat Emanuel Soare, prefectul județului Argeș.

Măsuri restrictive de Sărbători, în județul Argeș. “Numai împreună putem stăpâni această pandemie”

Prefectul Emanuel Soare îi sfătuiește pe oameni să țină cont de noile măsuri restrictive impuse, pentru că doar astfel pandemia de coronavirus poate fi învinsă.

Au fost discuții importante și cred că au înțeles cu toții că trebuie să ne preocupăm serios să anticipăm ceea ce urmează să se întâmple și să evităm răspândirea acestui virus cu orice preț. Le-am spus că avem în vedere să luăm o decizie oficială a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență prin care să limităm obligatoriu numărul de persoane care intră în supermarket.

Și dacă aceste măsuri nu vor fi puse în practică și nu vor fi respectate cu strictețe, vom veni cu restricții suplimentare. Dar cred că toată lumea a înțeles că numai împreună putem stăpâni această pandemie, pentru că altfel, dacă noi impunem măsuri venind cu restricții suplimentare dar populația sau ceilalți agenți economici se opun și încearcă să găsească modalități să fenteze regulile, nu vom câștiga nimic”, a mai adăugat prefectul.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?