Prima pagină » Actualitate » Noi reguli de circulație la intersecția „Doamna Ghica” cu Șoseaua Colentina, în contextul lucrărilor la pasajul suprateran din zonă

Noi reguli de circulație la intersecția „Doamna Ghica” cu Șoseaua Colentina, în contextul lucrărilor la pasajul suprateran din zonă

Noi reguli de circulație la intersecția „Doamna Ghica” cu Șoseaua Colentina, în contextul lucrărilor la pasajul suprateran din zonă

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat miercuri, pe Facebook, că începând de miercuri, 21 decembrie, a fost deschisă circulaţia pe Şoseaua Colentina, atât pe linia de tramvai, cât şi pe carosabil, pe sensul de mers spre Obor, având în vedere finalizarea unor noi lucrări la Pasajul Doamna Ghica.

Circulaţia se va desfăşura astfel pe toată perioada Sărbătorilor, până pe data de 9 ianuarie 2023, după care traficul pe linia de tramvai va fi întrerupt în vederea montării tablierului pe tronsonul care traversează linia de tramvai.

Potrivit sursei citate, până în prezent au fost finalizate toate lucrările subterane şi cele de pe străzile adiacente, iar în acest moment se lucrează la asamblarea, sudarea și montarea tronsoanelor de tablier metalic aferente structurii podului, conform graficului de execuție.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?