Modificarea Codului Fiscal aduce noi REGULI la vânzarea locuințelor și terenurilor. Ce trebuie să știe proprietarii care fac asemenea tranzacții

Publicat: 05 05. 2023, 22:21
Actualizat: 05 05. 2023, 22:24
FOTO - Caracter ilustrativ

Modificarea Codului Fiscal, care a avut loc anul trecut, a adus noi reguli la vânzarea locuințelor și terenurilor, care trebuie respectate, din 2023, de proprietarii care fac asemenea tranzacții. Schimbările au fost generate de eliminarea plafonului neimpozitabil pentru tranzacția imobiliară.

Conform noutăților legislative din OG 16/2022, dispare plafonul de 450.000 de lei până la care tranzacția era scutită de impozit. De acum, se plătește impozit pe venitul obținut în urma vânzării unei construcții sau teren, indiferent de prețul acestora.

Legea prevede, însă, două cote de impozitare, în funcție de intervalul de timp în care vânzătorul a deținut proprietatea, potrivit ziare.com, care citează avocatnet.ro:

  • 3% în cazul construcțiilor și terenurilor deținute o perioadă de până la trei ani, inclusiv;
  • 1% pentru construcțiile și terenurile deținute o perioadă mai mare de trei ani.

Excepții de la plata impozitului sunt în cazul proprietăților retrocedate sau donate (între soți, rude, afini până la gradul al treilea).

Vânzătorul plătește impozitul, în funcție de prețul și perioada în care a deținut proprietatea, la notar, atunci când se semnează contractul, iar notarul transferă ulterior suma respectivă către stat.