Noile reguli privind accesul în mall, biserică și muzee au fost publicate în Monitorul Oficial. Se suspendă prezența fizică și în școlile private
Noile reguli stabilite de Guvern privind accesul în mall, în biserică și în instituțiile de cultură au fost publicate, luni seară, în Monitorul Oficial.
De asemenea, a fost rezolvată și problema școlilor private, pentru care se suspendă prezența fizica, la fel ca și la cele de stat. VEZI AICI DOCUMENTUL…
Astfel, se completează și se modifică decizia privind prelungirea stării de alertă, așa cum a propus, luni, Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat, luni, o hotărâre prin care sunt luate măsuri suplimentare pentru combaterea efectelor pandemiei. Astfel, în mall-uri vor avea acces doar persoanele vaccinate și cele trecute prin boală, cu unele excepții.
„Accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepția unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale și a benzinăriilor”, a fost propunerea CNSU.
O altă măsură vizează „exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid și a următoarelor categorii:
a) participanții în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine și siguranță publică;
b) participanții în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale sau administrativ-jurisdicționale;
c) persoanele care necesită acces la servicii medicale și prestații sociale;
d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului”.