Normele metodologice de aplicare a Legii adopției flexibilizează procedurile și crește sprijinul acordat de stat
Ministerul Muncii a anunțat că Guvernul a aprobat miercuri Normele metodologice de aplicare a Legii adopției, care flexibilizează procedurile și crește sprijinul acordat de stat familiilor care adoptă.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, actul normativ asigură accesul echitabil pentru intrarea pe liste în procesul de potrivire pentru toți adoptatorii sau familiile adoptatoare, stabilind un singur criteriu de ierarhizare, respectiv vechimea atestatelor. De asemenea, acesta prevede obligativitatea anunțării adoptatorului sau familiei adoptatoare cu privire la rezultatul potrivirii, prezentarea motivelor pentru care procedura de potrivire practică nu a fost inițiată și stabilirea unui termen în acest sens.
Procedura de acordare a indemnizației de sprijin și sumei fixe în cuantum de 1.500 lei
„Documentul adoptat astăzi stabilește și procedura de acordare a drepturilor bănești prevăzute de Legea nr. 268/2020, respectiv indemnizația de sprijin și suma fixă în cuantum de 1.500 lei, prin agențiile pentru plăți și inspecție socială județene și a municipiului București”, se mai arată în comunicat.
Conform acestuia, având în vedere prelungirea valabilității atestatului de la 2 ani la 5 ani, normele de aplicare ale legii stabilesc procedura de verificare anuală a îndeplinirii condițiilor care au stat la baza eliberării atestatului. Verificarea presupune realizarea cel puțin a unei vizite la domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare și a unei ședințe de consiliere psihologică cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea termenului de un an de la eliberarea atestatului sau, după caz, de la ultima evaluare.
Va fi eliminată birocratizarea excesivă
Va fi eliminată birocratizarea excesivă a anumitor etape ale procesului de adopție
Perioada maximă în care se poate derula potrivirea practică a fost stabilită la 3 luni de la acordul adoptatorului sau al familiei adoptatoare cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică.
De asemenea, consilierea copilului de către psihologul echipei multidisciplinare devine obligatorie după fiecare potrivire practică încetată în cadrul căreia a avut cel puțin o întâlnire a copilului cu adoptatorul/familia adoptatoare.
„Normele de aplicare a Legii adopției introduc o soluție legislativă pentru copil în situația în care pe parcursul potrivirii practice acesta nu se acomodează cu adoptatorul, stabilindu-se că în acest caz se reia procedura de potrivire inițială”, a mai informat Ministerul Muncii.
Potrivit acestuia, va fi eliminată birocratizarea excesivă a anumitor etape ale procesului de adopție, prin înlocuirea copiilor legalizate după anumite documente cu copii certificate pentru conformitate cu originalul.