Noua lege a PENSIILOR. Cum se schimbă formula de calcul de la 1 ianuarie și cu cât crește punctul de pensie

Publicat: 31 10. 2023, 19:43

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a prezentat, în ședința Coaliției de marți, ultima forma a noii Legi a pensiilor care urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, pe 24 octombrie, că vrea ca prin noua Lege a pensiilor să fie eliminate inechitățile dintre pensiile mici și cele mari.

Liderii coaliției au discutat marți după amiaza forma finală a legii pensiilor generale, după lungi negocieri purtate de Executiv cu Banca Mondială și cu experții Comisiei Europene. Recomandările Comisiei au ajuns la Guvern, acestea fiind integrate în forma finală a proiectului legislativ. Surse guvernamentale au declarat pentru Gândul că Legea va urma să treacă de Parlament cel târziu până la finalul lunii noiembrie.

Noua Lege a pensiilor va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2024, iar conform premierului Marcel Ciolacu, pensiile românilor se măresc cu 13,8%. (detalii AICI)

Astfel, primele creșteri de venituri pentru pensionari ar urma să fie introduse încă de la începutul anului viitor.

Noua formulă de calcul a pensiilor

Noua lege a pensiilor se bazează mai puternic pe principiul contributivității. Astfel, indexarea pensiei se va face anual, de la 1 ianuarie, dar creșterea va depinde de procentul de creștere a veniturilor la bugetul de asigurări, în timp ce stagiile de cotizare vor fi și ele condiționate de un stagiu de cotizare contributiv, conform celui mai recent draft de lege, care include și recomandările Comisiei Europene, notează Economedia. Noua lege reintroduce un comision plătit de administratorii de fonduri de pensii private. O altă modificare vizează amânarea egalizării vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților.

 

Principalele principii și schimbări, pe scurt:

Calculul pensiei = valoarea punctului de referință x număr total de puncte

  • În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.
  • Punctul de referință va fi de 81 lei la intrarea în vigoare a legii (valoarea punctului de pensie – 2.032 lei, împărțit la stagiul de cotizare – 25 ani = circa 81)
  • Peste stagiul de cotizare de 25 de ani, se vor adăuga puncte, pentru a stimula prelungirea vieții profesionale
  • Indexarea pensiilor se va face cu rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a salariului mediu brut, pentru anul calendaristic anterior
  • Majorarea pensiilor se va face anual, în luna ianuarie.
  • Majorarea pensiilor va fi corelată cu creșterea veniturilor la bugetul asigurărilor sociale sau cu rata inflației (se va alege procentul mai avantajos) – recomandare de la Comisia Europeană
  • Indemnizația specială se majorează cu același mecanism de indexare a pensiilor publice
  • Stagiul minim de cotizare și stagiul complet de cotizare vor fi condiționate de un stagiu de cotizare contributiv – recomandare de la Comisia Europeană
  • Stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România
  • Se amână până în 2035 egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților

La calculul numărului total de puncte se va adăuga un număr de puncte de stabilitate pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare de 25 de ani, si anume:

a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.
Aceste puncte se vor acorda doar pentru anii contributivi care nu se suprapun cu anii de pensie.

Aceste puncte reprezintă stimulente pentru prelungirea vieții profesionale.