Nouă români au fost răniți într-un accident rutier petrecut în Turcia, sâmbătă, în timp ce erau într-un microbuz care îi ducea spre aeroport.
Persoanele rănite au fost transportate la spitalele din zona producerii accidentului. Consulatul General al României la Istanbul este în contact cu un reprezentant al grupului de turişti şi continuă dialogul cu autorităţile turce, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară conform competenţelor legale şi în funcţie de solicitări.
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media locală referitoare la un accident rutier, produs sâmbătă, în care a fost implicat un microbuz care transporta pasageri către aeroport. ”În acest context, reprezentanţii oficiului consular au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile turce, pentru a obţine informaţii oficiale suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi referitor la circumstanţele producerii accidentului. Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de reprezentanţii consulatului general, în urma acestui accident, nouă cetăţeni români au suferit răni uşoare. Persoanele rănite au fost transportate la unităţi medicale din zonă, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate”, informează MAE, potrivit Mediafax.