Reuters: Nouă țări europene PROTESTEAZĂ față de reluarea misiunilor FMI în Rusia / Printre acestea: țările baltice și nordice

Publicat: 13 09. 2024, 14:09
Actualizat: 13 09. 2024, 14:57

Nouă state europene au transmis vineri un protest oficial împotriva intenției Fondului Monetar Internațional (FMI) de a relua misiunile în Rusia, susținând că acest demers ar afecta grav reputația instituției financiare și ar putea submina sprijinul internațional pentru Ucraina.

După invazia totală a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, FMI a suspendat consultările anuale cu Moscova, acțiune pe care o întreprinde de obicei cu toți membrii săi.

Cu toate acestea, la 2 septembrie, Aleksei Mozhin, directorul executiv rus al FMI, a declarat pentru Reuters că Fondul va relua consultările online cu Rusia pe 16 septembrie, urmând ca o delegație FMI să viziteze Moscova până la 1 octombrie pentru întâlniri cu oficialii ruși.

Protestul a fost formulat într-o scrisoare semnată de miniștrii de finanțe din Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Suedia, Islanda, Danemarca, Norvegia și Polonia și a fost adresată șefei FMI, Kristalina Georgieva.

Semnatarii și-au exprimat „nemulțumirea puternică” față de aceste planuri și au subliniat că reluarea dialogului cu Rusia ar diminua încrederea în FMI, afectând dorința țărilor donatoare de a continua sprijinul financiar pentru Ucraina prin intermediul inițiativelor Fondului.

Donatorii pot alege alte instituții, precum Banca Mondială sau Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a avertizat un oficial european, citat de Reuters.

Rusia nu ar trebui să beneficieze de consultanța FMI

Oficialii europeni și-au exprimat îngrijorarea că Moscova va folosi misiunea FMI în scopuri propagandistice și că datele economice prezentate de Rusia vor fi manipulate pentru a sugera că sancțiunile occidentale nu au afectat economia rusă, ceea ce ar conduce la o evaluare inexactă din partea FMI.

Miniștrii de finanțe din cele nouă țări au cerut ca FMI să se abțină de la orice cooperare cu Rusia și să rămână fidel obiectivelor și principiilor Cartei ONU.

De asemenea, aceștia au subliniat că toate instituțiile financiare internaționale ar trebui să evite reluarea dialogului cu Rusia cât timp conflictul din Ucraina continuă.

Pe de altă parte, FMI a răspuns că misiunea planificată în Rusia respectă obligațiile sale legale față de statele membre, inclusiv Rusia.

Ultima misiune anuală a FMI în Rusia a avut loc în noiembrie 2019, înainte de pandemia de COVID-19, iar de la începutul războiului din Ucraina nu a existat nicio misiune FMI în Rusia.


CITEȘTE ȘI:

Șeful Dumei de Stat de la Moscova acuză NATO că participă la războiul din Ucraina: Pentagonul evaluează posibilele consecințe ale unui atac NUCLEAR