Prima pagină » Actualitate » Noul Cod silvic, adoptat de Senat, în urma unui vot ISTORIC. Proiectul Centura Verde București-Ilfov, inclus ca amendament

Noul Cod silvic, adoptat de Senat, în urma unui vot ISTORIC. Proiectul Centura Verde București-Ilfov, inclus ca amendament

Senatul a adoptat proiectul Codului Silvic, cu 87 de voturi favorabile, un vot împotrivă și trei abțineri, urmând ca actul normativ să meargă la Camera Deputaților, care este forul decizional.

Senatul a adoptat, luni, în cadrul votului comun pentru noul cod silvic, cu 87 de voturi pentru, un vot împotrivă și trei abțineri, amendamentele pentru protejarea pădurilor din Ilfov, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov. Ministerul Mediului susține oficial demersul, alături de parlamentari din tot spectrul politic, conform unui comunicat transmis de Platforma civică „Împreună pentru Centura Verde”.

Noul Cod silvic, adoptat de Senat, în urma unui vot istoric. Proiectul Centura Verde București-Ilfov, inclus ca amendament / Sursa foto: Alex Găvan (centuraverde.ro)

Noul Cod silvic, adoptat de Senat, în urma unui vot istoric. Proiectul Centura Verde București-Ilfov, inclus ca amendament / Sursa foto: Alex Găvan (centuraverde.ro)

Senatul a votat și pentru accesul liber în pădure pentru recreere

Săptămâna trecută, după patru runde de dezbateri (GÂNDUL a relatat despre acest subiect aici), comisiile reunite pentru mediu și pentru păduri ale Senatului au votat aceste amendamente cu unanimitate.

Senatul a votat și pentru accesul liber în pădure pentru recreere, subiect care a stârnit dezbateri aprinse în spațiul public în ultima jumătate de an și pentru care platforma civică a dus o intensă activitate de advocacy.

„De asemenea, Senatul a votat și pentru protejarea și conservarea arborilor remarcabili din Fondul Forestier Național prin noul cod silvic, după ce, acum două săptămâni, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a obținut, printr-o asumare instituțională fără precedent, susținerea oficială a Ministerului Mediului pentru aceștia. Ei sunt depozitarii unei memorii identitare care, odată pierdută, nu va mai putea fi niciodată recuperată și va crea astfel un gol imposibil de suplinit”, se arată în comunicat.

Noul Cod silvic, adoptat de Senat, în urma unui vot istoric. Proiectul Centura Verde București-Ilfov, inclus ca amendament / Sursa foto: Alex Găvan (centuraverde.ro)

Noul Cod silvic, adoptat de Senat, în urma unui vot istoric. Proiectul Centura Verde București-Ilfov, inclus ca amendament / Sursa foto: Alex Găvan (centuraverde.ro)

Alex Găvan: „Senatul a ascultat, cu adevărat, de nevoile legitime ale societăţii civile”

„Senatul a ascultat astăzi, cu adevărat, de nevoile legitime ale societăţii civile şi a acţionat în consecinţă, în singurul mod asumat şi etic în care ar fi putut-o face. Mă înclin cu recunoştinţă. De asemenea, în 2024, calitatea aerului şi crearea de centuri verzi în zonele periurbane nu pot lipsi din programul şi priorităţile niciunui partid serios şi al niciunui candidat serios la alegerile ce se apropie şi, în acelaşi timp, nu pot lipsi din evaluarea personală pe care şi-o face fiecare alegător responsabil”, a declarat Alex Găvan, fondator Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde.

Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2022 și scrie ... vezi toate articolele

Citește și