Programul la școală ar trebui să înceapă cu 45 de minute de mișcare fizică și nutriție, este de părere noul ministru al Tineretului și Sportului, campionul paralimpic Carol Eduard Novak.
El își propune să obțină acest lucru în decurs de un an.
Ministrului i se pare nepotrivit modul în care unii profesori de sport au ales să-și desfășoare și să le pună note elevilor în pandemie – le cer să facă în casă sărituri și exerciții specifice unei săli de sport și să se înregistreze.
„Nu are sens. Sărituri? Pentru ce? Poți să faci altceva. Soțiile noastre se uită la gimnastică pe YouTube, poate să facă abdomene sau orice, simplu, simplu, numai ca să învățăm să ne mișcăm, aceasta este prima fază. După aceea, putem să trecem la altă fază. Să învățăm să ne mișcăm periodic. Acu, lumea virtuală ne fură”, a punctat Eduard Novak.
El a confirmat că nu renunță la activitatea sportivă pe durata mandatului. Unicul campion paralimpic al României vrea să participe, ca sportiv, la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor și crede că are puterea de muncă necesară pentru a se antrena și a fi și ministru.
„Aș fi primul ministru care participă efectiv ca sportiv de performanță la o competiție de această anvergură”, a spus Novak.